Pieton la 2 ani – copiii de la Creșa Harap Alb interacționează cu polițiștii

”Și la doi ani sunt pieton” s-a numit evenimentul organizat de Centrul de Zi Harap Alb, din Sectorul 6, în parteneriat cu Secția 21 Poliție.

Prin amabilitatea polițiștilor, întâlnirea le-a dat ocazia copiilor de vârstă antepreșcolară să se familiarizeze de mici cu rolul polițiștilor în societate, dar și cu diferitele dotări care îi ajută pe aceștia să își facă datoria și să îi apere pe cetățeni.

Stația de emisie-recepție, girofarul, vesta reflectorizantă sau bastonul de cauciuc au trecut pe rând prin mâinile micuților curioși să afle cât mai multe despre meseria de polițist.

Copiii au primit informații esențiale despre regulile de circulație și au avut ocazia să stea la volanul autoturismului din dotarea oamenilor legii.

De acum vor fi mai atenți la culorile semaforului și indicațiile polițiștilor întâlniți pe drum.

Creșa Harap Alb funcționează în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, oferind copiilor cu vârste între 1 și 3 ani servicii de:

  • educație timpurie
  • dezvoltare fizică, cognitivă, emoțională și socială
  • îngrijire, protecție și nutriție
  • supraveghere a stării de sănătate
  • servicii complementare pentru copil și familie (informare și consiliere, educație parentală, terapie logopedică, asistență psihopedagogică)

Pentru mai multe informații apelați numărul de telefon 021.9970, zilnic în intervalul orar 08.00 – 20.00.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001