Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi

Descrierea serviciului social

Standardele minime de calitate, care se aplică serviciului social Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi, sunt reglementate de Legea 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale prin Ordinul 82/2019, emis de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, cu referiri specifice pentru serviciile sociale acordate în comunitate, organizate ca centre de zi şi destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi.

Serviciul social Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi funcţionează cu respectarea prevederilor cadrului general de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale reglementat de Legea nr. 292/2011, cu modificările ulterioare, Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi ale altor acte normative secundare aplicabile domeniului.

Tododată, serviciul social face parte din pachetul de servicii obligatorii, fiind un serviciu social licențiat de către Autoritate Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabiltăți, Copii și Adopți (A.N.P.D.C.A.), pentru o perioada de 5 ani, incepând cu data de 10.12.2019, conform certificatului de licență LF nr 000087.

Atât Strategia Națională „O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilități” 2016-2020 și Planul Operațional privind implementarea strategiei naționale (MO nr. 737 din 22 sep 2016MO nr. 737Bis din 22 sep 2016), cât și propunerea A.N.P.D.C.A.  privind Strategia nationala privind drepturile persoanelor cu dizabilitati 2021-2027, evidențiază inportanța înființării, organizării si funcționării centrlor de zi pentru persoane adulte cu dizabiltăți.
Standardul minim de cost este stabilit prin Hotărârea Guvernului Nr. 426/2020 din 27 mai 2020 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale, iar sursele bugetare sunt asigurate de la bugetul local.

Baza legislativă vezi detalii

Astfel, serviciul social Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi îşi desfăşoară activitatea şi sub următoarele aspecte legislative:

  • Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
  • Hotărârea Guvernului Nr. 426/2020 din 27 mai 2020 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale
  • Hotărârea Guvernului nr. 867 din 14 octombrie 2015 – pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările ulterioare;
  • Hotărârea Guvernului 584/2016 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale;
  • Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii cu modificările şi completările ulterioare (versiune actualizată la data de 13/11/2008);
  • Ordinul 82/2019 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilități;
  • Ordin nr.73/2005 pentru aprobarea modelului Contractului pentru acordarea de servicii sociale, incheiat de furnizorii de servicii sociale acreditati conform legii, cu beneficiarii de servicii sociale.
  • Hotărârii de Guvern 903/2014 privind stabilirea nivelului minim al alocatiei zilnice de hrana pentru consumurile colective din institutiile si unitatile publice si private de asistenta sociala destinate persoanelor adulte, persoanelor adulte cu dizabilitati si persoanelor varstnice,

Activitățile specifice desfășurate in cadrul centului de zi pentru persoane cu dizbilități vezi detalii

Pentru a răspunde nevoilor beneficiarilor, personalul  centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități a obținut calificări în următoarele specializări: evaluare și consiliere vocațională, pedagog de recuperare, instructor de educție, pedagog social și mediator social.

  • informare și consiliere socială
  • consiliere psihologică
  • abilitare și reabilitare
  • deprinderi de viață independentă,
  • dezvoltare a abilităților lucrative,
  • integrare, participare socială și civică se asigură,

În cadrul activităţii de informare și consiliere socială se asigură
vezi detalii

  • informarea beneficiarilor cu privire la drepturile și facilitățile sociale
  • evaluarea statusului social al beneficiarului
  • acompanierea beneficiarului în realizarea demersurilor necesare pentru integrarea/reintegrarea socială,
  • activităţi de informare, de consiliere, de educaţie extracurriculară;
  • facilitarea accesului pe piaţa muncii şi de educaţie, la servicii de formare şi reconversie profesională;
  • suport in accesarea de către persoanele cu dizabilităţi/familiile acestora/reprezentanţii legali a unor servicii de instruire şi dezvoltare a abilităţilor, după caz.

Activitățile  de informare și consiliere socială sunt realizate de către asistentul social, atât în cadrul centrului cât și în afara acestuia (in mediul familial, la domicililul beneficiarului, in cadrul altor instituții/organizații).

În cadrul activităţii de consiliere psihologică și de grup se asigură
vezi detalii

  • condiţiile necesare  pentru menţinerea echilibrului psiho-afectiv şi optimizare personală
  • consiliere axată pe tipul de deficienţă specifică;
  • consiliere psihologică individuală şi de grup;
  • consiliere orientată spre gestionarea situaţiilor de urgenţă (conflicte etc.);
  • informare şi consiliere pentru familiile persoanelor cu dizabilităţi.

Consilierea psihologigă este realizată de către psiholog/ psihoterapeut, atât în cadrul centrului, cât și în afara acestuia.

În cadrul activității de abilitare și reabiltare se asigură
vezi detalii

  • organizarea activităţii de terapie ocupațională, programul și condiţiile de funcţionare ale acestora în raport de posibilităţile beneficiarilor,
  • sesiuni de stimulare psiho-senzorio-motorie,
  • sesiuni de activități de tip vocațional /ocupațional,
  • întocmirea evidenţelor privind activitatea prestată de asistaţi,
  • elaborarea, pentru fiecare beneficiar, a Planului Personalizat și dezvoltarea acestuia în programe de intervenţie specifică,
  • imbunătăţirea calităţii vieţii prin invăţarea de noi deprinderi și abilităţi menite să mențină funcţionarea psiho-socială optimă a beneficiarilor;
  • recuperarea, reabilitarea și reintegrarea persoanelor cu dizabilităţi prin tehnici specifice terapiei ocupaţionale,

Activitățile de abilitare și reabilitare sunt realizare in cadrul centrului, in mediul familial al beneficiarului, in locații care dispun de dotarea necesară realizării unor activități specific (stimulare senzorială).
Activitățile de abilitare și reabilitare sunt realizate de către personalul centrului: pedagog de educație, instructor de educație, psiholog, pedagog social, psihopedagog.
Totodată, pentru acoperirea unei arii extinse colaborăm cu specialiști externi: terapeut ocupațional, coregraf, actor.

În cadrul activităţii de dezvoltare a deprinderilor de viață independentă se asigură
vezi detalii

  • sprijinul necesar pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă
  • aplicarea de tehnici şi exerciţii pentru comunicare prin mesaje verbale şi nonverbale, dezvoltarea limbajului mimico-gestual, dezvoltarea abilităţilor de a schimba idei/conversa, de a discuta cu una sau mai multe persoane, utilizarea instrumentelor de comunicare
  • aplicarea de tehnici şi exerciţii pentru ca beneficiarii să înveţe cum să-şi păstreze igiena personală şi a spaţiului de locuit, importanţa menţinerii unei diete echilibrate şi a unei activităţi fizice zilnice
  • participarea la programele de dezvoltare a deprinderilor de viață independentă, concepute în funcție de specificul fiecărui beneficiar în parte,
  • aplicarea de tehnici și exerciții pentru ca beneficiarii să-și dezvolte aptitudinile cognitive,
  • exerciții pentru dezvoltarea abilităților educaționale, a nivelului de educație și altele.

Activităţile se desfăşoară la sediul centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabiliăți sau în spaţiu liber sau la domiciliul beneficiarilor, fiind susținute atăt de persoanlul de specialitate al centrului: psiholog, psihoterapeut, pedagog de recuperare, asistent social, instructor de educație, cât și de specialiști externi: kinetoterapeut, terapeut ocupațional.

În cadrul activităţii de dezvoltare a abilităților lucrative se asigură
vezi detalii

  • sprijin pentru dezvoltarea potențialului lucrativ,
  • orientare profesională, pregătirea pentru angajarea în muncă și sprijin pentru menținerea locului de muncă,
  • consiliere pre și post angajare,
  • consiliere juridică,
  • evaluare vocațională,
  • activităţi suportive de orientare vocaţională,

Activităţile se desfăşoară la sediul centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități, în spaţiu liber, la locul de muncă al beneficiarului sau la domiciliul acestuia, fiind susținute atât de personalul de specialtate al centrului: asistent social, psiholog, specialist in evalauare vocațională, pedagog de recuperare, instructor de educație, cât și de specialiști externi: consilier juridic.

În cadrul activităţilor de integrare, participare socială și civică se asigură
vezi detalii

  • activităţi cu caracter recreativ care au ca scop principal implicarea şi relaţionarea dintre beneficiari,
  • activităţi de comunicare cu publicul interesat de activităţile centrului de pe raza sectorului 6,
  • servicii de suport educațional pentru persoanele cu dizabilităţi,
  • programe de lucru cu părinţii sau membri ai comunităţii locale,
  • activități de socializare realizate cu ajutorul voluntarilor,
  • stimularea/învăţarea unui comportament adecvat situaţiilor sociale,

Activităţile de integrare, participare socială și civică sunt desfășurate în cadrul centrului, în mediul familial, la domiciliul beneficiarului, in cadrul altor instituții/organizații, atât de către personalul centrului: pedagog de educație, instructor de educație, psiholog, asistent social, psihopedagog, cât și de specialiști externi: terapeut ocupațional, coregraf, actor.

Date de contact

Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități este situat in București, sector 6, Bulevardul Iuliu Maniu, nr 101, bl. A2, parter, cu o suprafață de 146,47 mp (două săli pentru activități, o sală multifuncțională, un cabinet de consilere psihologică și socială, trei grupuri sanitare acesibilizate conform normativului NP 051-2012).

Tel: 0376.20.32.79,
Adresa de e-mail: office@dgaspc6.com.

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO escim DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001 DGASPC Sector 6 este certificată ISO 37001

 

 

 

Website realizat în cadrul proiectului “Primărie fără hârtie II – Digitalizarea DGASPC Sector 6 prin soluție informatică inovativă ca măsură de simplificare administrativă și de optimizare a furnizării serviciilor de asistență socială pentru cetățeni” Cod SMIS 153535 în cadrul Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Site realizat în cadrul proiectului POCA