Misiunea Serviciului Asistenţă în Situaţii de Abuz, Neglijare, Trafic şi Exploatare a Copilului (SASANTEC) este definită pe două direcţii principale:
Violenţa asupra copilului reprezintă forme de rele tratamente produse de către părinţi sau de orice altă persoană aflată în poziţie de răspundere, putere ori în relaţie de încredere cu copilul, care produc vătămare actuală sau potenţială asupra sănătăţii acestuia şi îi pun în pericol viaţa, dezvoltarea, demnitatea, moralitatea. În funcţie de caracteristicile şi de gravitatea faptei, violenţa asupra copilului antrenează răspunderea civilă, disciplinară sau penală a făptuitorului/ agresorului. Principalele forme de violenţă asupra copilului sunt: abuzul, neglijarea, exploatarea şi traficul de copii.
Prin abuz asupra copilului se înţelege orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care este periclitată viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului.
Abuzul fizic constă în vătămarea corporală a copilului în cadrul interacţiunii, singulară sau repetată, cu o persoană aflată în poziţie de răspundere, putere ori în relaţie de încredere cu acesta, fiind un rezultat al unor acte intenţionate care produc suferinţă copilului în prezent sau în viitor.
Abuzul emoțional Constă în expunerea repetată a copilului la situaţii al căror impact emoţional depăşeşte capacitatea sa de integrare psihologic, de către un adult care se află în relaţie de încredere, răspundere sau putere cu co pilul. În mod concret, aceste acte pot fi umiliri verbale şi nonverbale, intimidări, ameninţări, terorizări, restrângeri ale libertăţii de acţiune, denigrări, acuzaţii nedrepte, discriminări, ridiculizări şi alte atitudini ostile sau de respingere faţă de copil.
Abuzul sexual reprezintă implicarea unui copil sau a unui adolescent minor dependent şi imatur din punctul de vedere al dezvoltării psihosexuale în activităţi sexuale pe care nu este în măsură să le înţeleagă, care sunt nepotrivite pentru vârsta sa ori pentru dezvoltarea sa psihosexuală, activităţi sexuale pe care le suportă fiind constrâns prin violenţă sau seducţie ori care transgresează tabuurile sociale legate de rolurile familiale; aceste activităţi includ, de regulă, contact fizic, cu sau fără penetrare sexuală.
Prin neglijarea copilului se înţelege omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură subordonată acestei responsabilităţi, fapt care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului. Neglijarea se poate prezenta sub mai multe forme: alimentară, vestimentară, a igienei, medicală, educațională, emoțională, părăsirea copilului sau abandonul de familie.
Prin trafic de persoane se înţelege recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.
Traficul de copii are întotdeauna ca scop exploatarea, principalele forme ale exploatării fiind: exploatarea prin muncă, exploatarea sexuală, exploatarea pentru comiterea de infracţiuni, adopţia ilegală, prelevarea de organe şi ţesuturi. Traficul de copii poate fi intern (atunci când infracţiunea se realizează pe teritoriul naţional) sau transfrontalier (atunci când infracţiunea se realizează în afara graniţelor ţării).
Prin exploatarea unei persoane se înţelege: executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate; ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; obligarea la practicarea prostituţiei, la reprezentări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală; prelevarea de organe; efectuarea unor alte asemenea activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Exploatarea copiilor prin muncă acoperă următoarele situaţii: a) vârsta copilului este sub vârsta minimă legală pentru angajare în muncă sau munca îl împiedică să frecventeze şcoala în mod regulat sau afectează capacitatea copilului de a învăţa; b) copilul este implicat în munci intolerabile (munca forţată, traficul, prostituţia, pornografia, activităţi ilicite); c) copilul este implicat în munci periculoase care, prin condiţiile în care se desfăşoară, precum şi prin durata muncii, sunt susceptibile să dăuneze sănătăţii, securităţii sau moralităţiicopilului.
Exploatarea sexuală a copiilor reprezintă o practică prin intermediul căreia o persoană, de regulă un adult, obţine o gratificaţie sexuală, un câştig financiar sau o avansare, abuzând de/exploatând sexualitatea unui copil, încălcând drepturile acestuia la demnitate, egalitate, autonomie şi bunăstare fizică şi psihică. Exemple: prostituţia şi pornografia infantilă, turismul sexual, comerţul cu căsătorii (inclusiv prin poştă), striptease-ul.
Alte forme de exploatare a copilului: dezvoltarea forţată a talentelor copiilor în dauna dezvoltării lor armonioase, fizice şi mentale; exploatarea copilului de către mass-media; exploatarea copilului în cadrul unor cercetări ori experimente ştiinţifice; implicarea copilului în conflicte armate etc.
Semnalarea suspiciunii sau a situaţiei de violenţă poate fi făcută de către copilul victimă sau de orice persoană care intră în contact cu acesta, în mediul familial, comunitar sau profesional. Această persoană poate fi:
Toate suspiciunile sau situaţiile de abuz şi/sau neglijare asupra copilului ar trebui să facă obiectul unei semnalări la DGASPC. Exploatarea şi traficul sunt, în esenţă, forme de abuz asupra copilului şi intră în categoria cazurilor care trebuie semnalate. În cazul în care există o îndoială cu privire la veridicitatea faptelor de violenţă şi, respectiv, la oportunitatea semnalării lor către autorităţi, acest obstacol poate fi depăşit prin comunicarea cu profesioniştii care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei copilului. Este important ca orice prezumţie de pericol pentru copil să declanşeze un proces de semnalare către autorităţile abilitate (poliţie, DGASPC), chiar dacă acesta nu se va confirma.
Semnalarea se face la DGASPC de la domiciliul sau reşedinţa copilului pentru care există suspiciunea sau care este victimă a unei forme de violenţă. Spre exemplu, în situația în care copilul a cărui situație dificilă se semnalează locuiește la o adresă din București sectorul 6, sesizarea se va adresa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6. Atunci când copilul în cauză locuiește la o adresă din alt sector al Municipiului București sau într-o localitate din alt județ, atunci sesizarea se va adresa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din sectorul sau județul respectiv. În fiecare sector al Municipiului București și în fiecare județ există o astfel de instituție, ce are în atribuțiile sale verificarea sesizărilor privind situații de abuz și/sau neglijare ori situații de risc în care se găsesc copiii cu domiciliul sau reședința în sectorul/județul respectiv și acordarea suportului corespunzător copilului și familiei, după caz. Situaţiile de urgenţă trebuie semnalate imediat la liniile naționale/locale dedicate (numărul unic național 119, telefonul copilului din cadrul DGASPC), urmând ca acestea să fie verificate şi evaluate cu promptitudine de către echipa mobilă aflată în componenţa compartimentului specializat în acest tip de intervenţii. Prin situaţii de urgenţă înţelegem acele situaţii care presupun un pericol iminent pentru copil (îi periclitează viaţa, sănătatea, integritatea).
La nivelul DGASPC Sector 6 semnalarea unei situaţii de violenţă asupra copilului se poate face:
Este important ca persoana care face sesizarea să ofere toate informaţiile relevante pe care le cunoaşte cu privire la situaţia de violenţă asupra copilului pe care o semnalează. Atunci când semnalarea este anonimă, această situaţie nu se constituie într-un motiv de refuz al înregistrării semnalării ori al investigării situaţiei semnalate, cu condiţia ca sesizarea să cuprindă suficiente elemente de identificare a copilului victimă a violenţei (cel puţin numele şi/sau adresa la care poate fi găsit), în lipsa acestor informaţii intervenţia DGASPC fiind imposibil de realizat.
Dacă în urma evaluării inițiale realizate de reprezentanții serviciului specializat din cadrul instituției se stabilește că este într-adevăr un caz de violență asupra copilului sau continuă să persiste o suspiciune de violență care nu poate fi probată și se apreciază că se poate lucra cu copilul în familie (atunci când, de pildă, riscul de recidivă este minim, există un părinte protector sau membri ai familiei extinse care asigură un mediu sigur pentru copil), cazul este orientat către SASANTEC, unde i se desemnează un manager de caz. De asemenea, dacă în urma evaluării inițiale realizate de reprezentanții serviciului specializat din cadrul instituției se stabilește că nu este un caz de violență asupra copilului, dar au fost identificați factori de risc în familie, la care copilul este expus (ce vizează cu precădere comportamente neadecvate ale părinților sau împrejurări nefavorabile care, dacă nu sunt adresate, ar putea determina în viitor situații de abuz/violență asupra copilului), cazul este orientat către SASANTEC, unde i se desemnează un responsabil de caz prevenire.
Managerul/responsabilul de caz desemnat pentru copil, împreună cu alți profesioniști, după caz, realizează evaluarea detaliată a situației copilului în cadrul întâlnirilor cu cei implicați, atât în mediul de viață al acestora, cât și la sediul instituției/instituțiilor participante. Profesioniştii care fac parte din echipa managementului de caz vor urmări colectarea de informaţii relevante din toate ariile de evaluare vizate (medicală, socială, psihologică etc) prin metode și cu instrumente specifice. Totodată, în această etapă se constituie dosarul copilului şi are loc documentarea cazului cu actele necesare. Managerul/responsabilul de caz împreună cu echipa apreciază şi decide cu privire la gradul de aprofundare a evaluării, precum şi la importanţa acordată fiecărei arii de evaluare în economia cazului, în funcţie de cerinţele fiecărui caz în parte (tipul de problemă, nevoile identificate, starea de fapt, elemente sistemice relevante). În urma evaluării detaliate, managerul/responsabilul de caz întocmește un raport de evaluare detaliată, care cuprinde într-o formă comprehensivă cel puțin următoarele categorii de referiri: sinteza şi corelarea informaţiilor obţinute în evaluare, pe toate ariile vizate; diagnoza cu privire la situaţia de violenţă sau de risc semnificativ în care se găseşte copilul; analiza cu privire la nevoile copilului victimă sau expus riscului în contextul larg al familiei şi comunităţii, pornind de la caracteristicile de dezvoltare ale copilului şi ţinând cont de capacităţile, resursele şi problemele familiei; concluziile privind necesitatea, oportunitatea şi priorităţile intervenţiei, ariile de intervenţie, şi rezultatele preconizate; propuneri documentate referitoare la serviciile de sprijin și/sau intervențiile specifice ce pot fi acordate copilului şi familiei, inclusiv modul de instrumentarea ulterioară a cazului.
În situația în care concluziile evaluării detaliate indică necesitatea acordării de servicii specializate de suport și realizării de intervenții specifice pentru copil și/sau familia acestuia, având ca obiectiv ameliorarea situației de dificultate în care copilul se găsește și/sau minimizarea impactului factorilor de risc identificați, managerul/responsabilul de caz, împreună cu echipa de profesioniști, procedează la planificarea acestora și întocmirea unui plan individualizat corespunzător, după caz (ex: plan de reabilitare și/sau reintegrare socială, plan de servicii, plan de intervenție specifică).
Furnizarea serviciilor și a intervențiilor prevăzute în planul individualizat, de către specialiști din cadrul instituției sau din alte instituții/organizații partenere se face în baza unui contract cu familia, încheiat cu reprezentantul instituției abilitat (de regulă, managerul de caz). În această etapă are loc realizarea acţiunilor concrete pe care acordarea de servicii/prestaţii sociale şi derularea intervenţiilor specifice le presupune (ex: program de consiliere), conform termenelor şi periodicităţii stabilite în plan de comun acord cu persoanele implicate.
Monitorizarea modului de implementare a serviciilor și intervențiilor propuse, începe de la data debutului primelor activităţi stabilite conform planului şi continuă până ce procesul de protecţie/asistenţă nu se mai dovedeşte necesar. Acest proces constă în colectarea şi analizarea informaţiilor referitoare la progresele înregistrate în situaţia copilului şi familiei de la toate persoanele implicate (copil, familie, furnizorii de servicii/prestaţii, specialiştii care derulează activităţi în programele de intervenţie specifică), în scopul evaluării și adaptării/ajustării intervenţiei specifice pentru fiecare caz.
Managerul/responsabilul de caz împreună cu membrii echipei realizează periodic (odată la 3 luni sau ori de câte ori situaţia o impune), reevaluarea situaţiei copilului şi a modului de implementare a planului, precum şi revizuirea planului, dacă este necesar (atunci când apar situaţii presupun schimbarea a mai mult de jumătate din plan sau necesitatea separării copilului de familie cu luarea unei măsuri de protecţie specială).
Monitorizarea post-servicii reprezintă o etapă intermediară între intervenţia susţinută şi momentul închiderii cazului respectiv (serviciile/intervențiile specifice sunt sistate, însă situația copilului este în continuare monitorizată), contribuind la consolidarea rezultatelor obţinute prin implementarea planului dar şi la o dezangajare treptată a specialistului şi trecerea la auto-susţinere a familiei, eventual cu sprijinul structurilor comunitare locale.
Decizia de închidere a cazului la nivelul SASANTEC poate fi pusă în discuţie în momentul în care procesul de asistenţă a copilului victimă sau aflat în situaţie de risc de violenţă şi familiei nu se mai dovedeşte a fi necesar, iar familia îşi redobândeşte capacitatea de autonomie şi funcţionare într-o măsură suficientă. De regulă, acest moment intervine atunci când obiectivele stabilite în plan au fost atinse şi rezultatele preconizate au fost obţinute sau atunci când familia nu doreşte să continue intervenţia pentru atingerea lor, dar există suficiente motive ca acel copil să fie considerat în siguranţă în familie (chiar dacă mai pot exista unele riscuri, apreciate ca minore).
Acordarea serviciilor nu este condiţionată de furnizarea unor anumite acte la dosar de către beneficiari. Totuşi, în procesul de evaluare a situaţiei vor fi solicitate o serie de acte şi documente care să evidenţieze/clarifice problemele semnalate, pentru o mai bună înţelegere a nevoilor copilului şi familiei, în scopul identificării alternativei optime de sprijin.
Actele necesare pentru întocmirea şi actualizarea dosarului social al copilului sunt solicitate persoanelor implicate în funcţie de caracteristicile şi particularităţile fiecărui caz în parte, aşa cum sunt acestea identificate în procesul de evaluare. Acte care sunt cel mai frecvent solicitate beneficiarilor (după caz):
Adresa: Aleea Istru nr.4 (etaj 2, camera 13) Telefon: 021.317.6311 (interior 218) Fax: 021.317.6312 Adresă e-mail: office@dgaspc6.com; abuz@dgaspc.com
Rețele sociale
