În curtea Centrului de Sănătate ”Sfântul Nectarie”, în zilele de 18 și 19 octombrie 2021, se va derula Campania de donare de sânge. Vă așteptăm să vă alăturați inițiativei noastre, astfel salvăm cât mai multe vieți.
Manifestarea se află deja la a treia ediție, primele două reușind să atragă peste 500 de persoane.
Având în vedere contextul epidemiologic în care ne aflăm și pe fondul unei lipse acute de sânge în spitale, Centrul de Sănătate ”Sfântul Nectarie” va găzdui pentru două zile consecutiv, unitatea mobilă a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila”.
Campania este menită să tragă un semnal de alarmă și să sensibilizeze opinia publică privind criza de sânge din spitale, știut fiind faptul că doar 2% din populația țării donează sânge.
Dintr-o singură donare pot fi salvate până la trei vieți. Studiile au arătat că, donând, sângele se împrospătează, imunitatea organismului crește, iar riscul de paralizie și accident vascular se reduce cu 30%. Cantitatea de sânge donat se reface ca volum într-un interval de timp de până la patru săptămâni.
Vă aşteptăm între orele 8.00-14.00 în Bulevardul Uverturii nr. 81, Sector 6, cu actul de identitate, în original.
Recoltarea de sânge se face în condiții stricte de siguranță, materialul de recoltare este steril, de unică folosință și nu prezintă risc de îmbolnăvire sau contaminare.
Pentru mai multe informații puteți suna la 031.9593 / 0726.150.250 / 0728.105.569 sau vizitați www.nectarie6.ro.
Rețele sociale