Procedura de adopție – modificări legislative pe înțelesul tuturor

Procedură legală prin intermediul căruia copiii primesc o familie și adulții șansa de a deveni părinți, adopția a fost în ultimul an subiectul unor importante modificări legislative.

La nivelul Sectorului 6, copiii adoptivi și familiile sau persoanele adoptatoare se află în evidența unui serviciu specializat, care le oferă tot sprijinul pentru a se cunoaște, a se potrivi și a porni împreună pe drumul vieții.

Prin noile acte normative se asigură accesul echitabil pentru intrarea pe liste în procesul de potrivire pentru toți adoptatorii sau familiile adoptatoare, pe baza unui singur criteriu de ierarhizare, anume data de emitere a atestatelor, cu condiția ca acestea să nu fie mai vechi de 6 luni.

Conform noilor prevederi legislative, familiile sau persoanele adoptatoare au drepturi mult mai clar stipulate în ceea ce privește informarea în procesul de potrivire, inclusiv cu privire la motivele pentru care procedura de potrivire practică nu a fost inițiată.

De asemenea, valabilitatea atestatului de familie sau persoana adoptatoare a crescut de la 2 la 5 ani, cu mențiunea că procedura de verificare a îndeplinirii condițiilor care au stat la baza eliberării atestatului se va realiza anual.
O noutate legislativa este introducerea, pe perioada procedurii de potrivire practică, a posibilității găzduirii copilului, pentru o perioadă de maximum 7 zile calendaristice consecutive, de către adoptatorul/familia adoptatoare.

Perioada maximă în care se poate derula potrivirea practică a fost stabilită la 3 luni de la acordul adoptatorului sau al familiei adoptatoare cu privire la continuarea procedurii de potrivire practică.

Pe de altă parte, consilierea copilului şi a adoptatorului/familiei adoptatoare de către psihologul echipei multidisciplinare devine obligatorie după fiecare potrivire practică încetată, în cadrul căreia au avut loc cel puțin două întâlniri ale copilului cu adoptatorul/familia adoptatoare.

Noua legislație mai stabilește și procedura de acordare a drepturilor bănești, anume indemnizația de sprijin și suma fixă anuala în cuantum de 1.500 lei (pentru recuperarea/reabilitarea copilului adoptat), prin agențiile pentru plăți și inspecție socială județene și cea a Municipiului București.  Aceste stimulente  cresc progresiv pentru susținerea familiilor care adoptă copii de vârstă mai mare, cu handicap, ori care fac parte dintr-un grup de frați și se acorda lunar pana la vârsta de 18 ani. La cererea copilului adoptat, exprimată după dobândirea capacității depline de exercițiu, dacă acesta își continuă studiile într-o formă de învățământ de zi, sprijinul financiar poate fi acordat pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăși vârsta de 26 de ani.

Indemnizația de sprijin se acordă și pe perioada în care adoptatul este înscris la unitatea de învățământ, însă nu urmează cursurile din motive medicale, dovedite cu documente eliberate de medicul specialist sau medicul de familie.
De asemenea s-a modificat cuantumul concediului de acomodare de la 3.4 ISR (Indicatorul social de referință) la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei emiterii hotărârii judecătorești de încredințare în vederea adopției.

O modificare importanta a noii legislații consta în posibilitatea ca, în situații excepționale și temeinic justificate, să se poată stabili adopția ca finalitate a planului individualizat de protecție a copilului, anterior împlinirii termenelor prevăzute de lege pentru adopție, dacă este în interesul superior al copilului.

De asemenea s-a introdus în categoria familiilor sau persoanelor care au prioritate la adopție, pe lângă rudele copilului din cadrul familiei extinse, şi a adoptatorului/familiei adoptatoare care au adoptat frați ai copilului sau care se află în procedură de adopție cu un frate al acestuia, dacă acest lucru nu contravine interesului superior al copilului adoptiv.

În primele 6 luni ale anului curent, în sectorul 6 au fost atestate ca apte să adopte 48 de familii sau persoane, un număr de 7 sentințe de încuviințare a adopției fiind emise în aceeași perioadă de către instanțele competente.

Pentru mai multe informații privind adopția, persoanele interesate pot accesa site-ul DGASPC Sector 6 www.asistentasociala6.ro, acolo unde vor găsi întreaga procedură explicată amănunțit, actele și documentele necesare, precum și lista noilor acte normative în vigoare referitoare la procesul de adopție. Informații mai pot fi obținute și din partea specialiștilor Biroului Adopții și Postadopții din cadrul DGASPC Sector 6, la numărul de telefon 021.317.63.11.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001