Un nou sport olimpic este promovat în Sectorul 6

Baschetul 3x3, care își face debutul ca disciplină sportivă la Jocurile Olimpice din acest an, a poposit și în Sectorul 6.

Prin parteneriatul dintre Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 și Asociația Clubul Sportiv Sport Promotion, copiii din sistemul de protecție socială vor face cunoștință cu acest nou sport care implică viteză, rezistență și spirit de echipă.

Parteneriatul prevede organizarea de cursuri și competiții de baschet 3x3, ajutând participanții să dezvolte abilități sociale si integrative, să își îmbunătățească valorile, atitudinile si comportamentul și să se îngrijească de starea lor de sănătate într-un mediu motivant si distractiv, în contact permanent cu valorile olimpice.

Beneficiari ai parteneriatului sunt 12 copii cu vârste între 7 și 16 ani, care primesc adăpost și îngrijire în cadrul Centrului de Plasament Acasă, din subordinea DGASPC Sector 6.

Primul antrenament este programat chiar azi, 19 iulie 2021, în incinta centrului menționat. Ca răsplată pentru efort și implicare, cei 12 beneficiari vor avea ocazia de a cunoaște și a dialoga prin intermediul internetului cu membrele echipei naționale de baschet 3x3 fete, aflate în aceste zile la Olimpiada de la Tokyo.

Pe durata proiectului, copiii vor primi broșuri educative, un manual de baschet 3x3, precum și oportunitatea de a participa la turneul ”În stare de bine”, care reunește echipe ale copiilor din București aflați în sistemul de protecție socială.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001