Evitați orice deplasare care nu este absolut necesară

În atenţia locuitorilor Sectorului 6

În conformitate cu metodologia transmisă de
Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții,
vă precizăm următoarele:

În vederea prevenirii răspândirii infecţiei cu  CoVid – 19, Directia Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 recomandă cetățenilor ca în această perioadă să evite orice deplasare care nu este absolut necesară, instituția noastră folosind în prezent toate mijloacele de comunicare online pe care le are la dispoziție, prin intermediul cărora cetățenii se pot informa și pot primi consultanță în cel mai scurt timp.

De asemenea, informăm cetățenii sectorului 6 că pot folosi serviciile de curierat sau serviciile Poștei Române pentru a ne trimite documente oficiale.
Mai mult, pentru a elibera diferite documente ce nu mai suportă amânare, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului va transmite documentele prin intermediul Poștei Române sau alte servicii de curierat, cu confirmare de primire.

Atragem atenția că toate documentele transmise în această perioadă în format electronic vor necesita, pe viitor, să reveniți personal către departamentele specializate pentru a prezenta și documentele originale.

În funcție de specificul fiecărei solicitări, veți găsi formularele necesare pe site-ul nostru – www.asistentasociala6.ro, de unde pot fi descărcate, completate, scanate și trimise pe adresa noastră de email: office@dgaspc6.com

Pentru informații și consultanță, ne puteți contacta pe telefon, fax și pe pagina noastră de Facebook, acolo unde vă vor informa și îndruma în permanență.

Noi modificări sau detalii administrative vor fi postate atât pe site, cât și pe rețelele noastre de socializare.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001