Copiii din Sectorul 6 își dezvoltă spiritul civic

În incinta Centrului de Recreere și Dezvoltare  Personală ,,Conacul Golescu - Grant”, din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 a fost organizat un eveniment prin care s-au comemorat 51 de ani de la trecerea în neființă a luptătorului pentru drepturi civile Martin Luther King Jr.

În cadrul acțiunii desfășurate ieri, 4 aprilie 2019, voluntarii și copiii din cadrul centrelor de zi ale Sectorului 6 au încercarcat să răspundă la întrebarea cea mai urgentă și insistentă a vieții, conform activitului american: “Ce faci pentru ceilalți?”

Îndemnul la umanitate și implicare în societate face parte dintr-un proiect lansat de către Ambasada Statelor Unite și American Councils for International Education, dedicat sărbătoririi lunii voluntariatului.

Întâlnirea şi-a propus să trezească în conştinţa copiilor şi adolescenţilor interesul pentru valorile civice care dau forţă şi coerenţă oricări comunităţi.

Jocuri, animație, precum și un treasure hunt social în care au fost inserate crâmpeie din gândurile marelui activist american, au constituit ingredientele unei zile în care bucuria unor copii s-a întâlnit cu expresia valorilor esențiale care definesc conceptele de implicare și voluntariat.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001