Încă un trofeu pentru seniorii iubitori de teatru din Sectorul 6

Reprezentanţii seniorilor din Sectorul 6 au reuşit deja să obţină două dintre trofeele Festivalului Naţional de Teatru – "D'ale lui Caragiale", organizat anual la Ploieşti.

Succesul repurtat la debutul competiţiei, în urmă cu doi ani, a fost reiterat vineri, 15 iunie 2018, atunci când trupa "Monseniorii" a Complexului de Servicii Sociale Seniori din Sectorul 6 a câştigat marele premiu cu reprezentaţia "Justiţie", de I.L.Caragiale.

În Sala "Europa" a Consiliului Judeţean Prahova din Ploieşti, în prezenţa a 33 de trupe de teatru, dar şi a unui public numeros, cei patru “monseniori” au fost răsplătiţi pentru talentul şi dăruirea puse în slujba artei teatrale.
Câştigătorii secţiunii "adulţi" a competiţei sunt persoane vârstnice care frecventează Clubul Seniorilor "Marin Preda" din Cartierul Militari, un spaţiu dedicat activităţilor de abilitare şi petrecere a timpului liber pentru persoanele de vârsta a treia.

Alături de seniori, la festival a participat şi trupa"Micii Voinici" a Centrului pentru Copii Hipoacuzici "Domniţa Bălaşa" care a obţinut premiul întâi pentru cele mai frumoase costume.

Dincolo de componenta cultural-artistică, valenţele sociale ale teatrului au fost descoperite şi puse în valoare de Primăria Sectorului 6 care organizează, anual, Festivalul "La teatrale cu matale!", dedicat atât copiilor şi adolescenţilor, cât şi persoanelor vârstnice din comunitate.

În cadrul cursurilor de teatru organizate pentru beneficiarii săi, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 pune accentul pe tehnicile nonformale de învăţare şi interpretare a rolurilor, oferind tuturor participanţilor o şansă la reabilitare şi integrare în societate. 

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001