Nicolae Gorunescu | Director General Adjunct | Direcţia Protecţia Copilului

“Perioada ultimilor 5 ani a însemnat pentru Direcţia Protecţia Copilului o epocă a transformarilor structurale, a regândirii priorităţilor strategice, a reorganizării după principii noi şi a abordării relaţiei cu comunitatea sectorului 6 dintr-o nouă perspectivă. Faptul că am reuşit închiderea tuturor centrelor de plasament de tip vechi se datorează extinderii şi eficientizării intervenţiei în comunitate, atât în sensul susţinerii materiale şi psihologice a familiilor copiilor aflaţi în risc de abandon, cât şi al creării de programe de prevenire noi, adresate copiilor vulnerabili din comunitate. Prin aceste programe, finanţate de consiliul local sau sprijinite de ONG-urile partenere, am reuşit să atragem câteva sute de copii şi tineri aflaţi în risc de marginalizare sau cu probleme de comportament care, pe parcursul derulării activităţilor şi prin feed-back-urile date după încheierea proiectelor, au dovedit că pot înţelege şi transforma în norme de comportament alternativele de comportament, dezirabil social, transmise de către specialiştii noştri. Implementarea acestor proiecte, precum şi desfăşurarea lor constantă în fiecare an, au contribuit la creşterea notorietăţii DGASPC pe plan local, la o bună diseminare a informaţiilor privind atribuţiile pe care le avem şi la întărirea rolului de instituţie coordonatoare a furnizării serviciilor sociale la nivelul sectorului 6. Faptul că în acest moment denumiri ca „Tu alegi!”, „Liga tinerilor fotbalişti”, „La teatrale cu matale”, „Şcoala părinţilor” etc. sunt recunoscute  de către o bună parte dintre elevii şi profesorii din şcoli şi licee ca fiind programe de succes ale instituţiei noastre, ne arată că avem o abordare corectă a problemelor comunităţii şi că ţine în bună măsură de iniţiativa şi implicarea noastră să avem bune performanţe cuantificate statistic în combaterea celor două mari pericole la adresa copiilor defavorizaţi: abandonul familial şi cel şcolar.”

Nicolae Gorunescu
Director General Adjunct
Direcţia Protecţia Copilului

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001