Direcția Protecția Copilului

Până în 1990, politica de protecţie a copilului în România a avut un caracter excesiv centralizat, fragmentat între diferite ministere, favorizând instituţionalizarea copiilor şi deresponsabilizarea familiei si comunităţii, sistem specific ideologiei comuniste.

În urma ratificării, în 1990, a Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului, România s-a obligat sa promoveze drepturile copilului în conformitate cu principiile şi normele enunţate în Convenţie. Astfel, în perioada 1990-1996, au fost elaborate numeroase acte normative (privind adopţia, declararea judecătorească a abandonului de copii, protecţia speciala a persoanelor cu handicap ş.a.), ce au urmărit ameliorarea cadrului de ocrotire a copilului, dar fără a-l reconsidera în ansamblu, ceea ce a dus la menţinerea caracterului fragmentar şi excesiv etatizat, prin înfiinţarea unor noi structuri administrative în domeniu.

Protectia copiluluiÎn iunie 1997, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr.26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, punând bazele unui nou sistem de protecţie, întemeiat pe principiul descentralizării puterii de decizie şi a responsabilităţilor, prin înfiinţarea, în subordinea consiliilor judeţene şi a consiliilor locale ale municipiului Bucureşti, a organismelor răspunzătoare de stabilirea, aplicarea şi urmărirea măsurilor de protecţie a copilului aflat în dificultate: Comisiile pentru protecţia copilului, concepute ca organe de specialitate ale administraţiei publice locale; Serviciile publice specializate pentru protecţia copilului, instituţii publice concepute ca„executiv” al comisiilor, având ca misiune asigurarea protecţiei copiilor aflaţi în dificultate, acordarea de asistenţă în realizarea şi exercitarea drepturilor lor şi acordarea de sprijin familiei pentru prevenirea situaţiilor ce pun în pericol securitatea şi dezvoltarea copilului.

La data de 30 septembrie 1997, Consiliul Local Sector 6 înfiinţează în aparatul propriu Serviciul Public pentru Protecţia Copilului, ca instituţie publică de interes local, cu personalitate juridică, pentru analizarea situaţiei copiilor aflaţi în dificultate, pregătirea şi propunerea măsurilor de protecţie a acestora şi asigurarea aplicării corespunzătoare a acestor măsuri în raza teritorială de competenţă.

În perioada 1998-2004 sistemul de protecţie a copilului din România a parcurs mai multe etape, trecând printr-un proces continuu de reformă, fiind ajustat, modificat, reaşezat şi îmbunătăţit.

 În anul 2005 acest proces a culminat cu redefinirea întregului sistem de asistenţă socială, prin înfiinţarea la nivelul judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti a Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului care cuprind toate serviciile de sprijin, adresate tuturor categoriilor sociale aflate în nevoie, sub auspiciile unei instituţii unice.

Direcţia Protecţia Copilului are astăzi aceeaşi misiune importantă – intervenţia specializată şi acordarea de asistenţă şi protecţie copilului aflat în dificultate şi familiei acestuia, prin toate formele şi mijloacele inserate în aria sa de competenţă, aceasta fiind, însă, doar o parte din misiunea mult mai cuprinzătoare a unui sistem puternic profesionalizat şi responsabil numit Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului  Sector 6.

Direcţia Protecţia Copilului are atribuţii centrate pe implementarea strategiei locale privind sistemul de protecţie a copilului, în conformitate cu legislaţia internă şi internaţională aplicabilă şi urmărind obiectivele strategiei guvernamentale în domeniu.

Scopul activităţii Direcţiei Protecţia Copilului se axează pe intervenţia specializată şi dezvoltarea serviciilor adecvate pentru acordarea de asistenţă şi protecţie copilului aflat în dificultate şi familiei acestuia, prin toate formele şi mijloacele prevăzute de lege în acest sens.

Atributii :

  • identificã copiii aflaţi în dificultate sau cu handicap de pe teritoriul sectorului 6 şi  propune stabilirea mãsurilor de protecţie corespunzatoare.
  • identificã şi realizeazã un plan de intervenţie privind copiii ce au domiciliul în sectorul 6 şi sunt instituţionalizaţi în sectoarele capitalei şi în ţarã;
  • supravegheazã familiile şi persoanele care au primit în plasament copii, pe toata durata acestei mãsuri.
  • identificã copiii care au comis fapte antisociale şi pregateşte stabilirea mãsurilor de protecţie corespunzatoare pentru aceştia, atunci când este necesar; asigura asistenţa de specialitate şi servicii de consiliere psiho-socialã pentru copilul cu tulburãri de comportament, cu comportament deviant sau predelincvent, precum şi pentru copiii fãrã adãpost.
  • supravegheazã activitatea asistenţilor maternali profesionisti, evoluţia copiilor aflaţi în plasament la aceştia.
  • identificã, instrumenteazã şi intervine în cazurile copiilor expuşi riscului semnificativ de abuz şi/sau neglijarea în mediul familial, asigurã servicii de consiliere psiho-socialã.
  • evalueazã starea de sanãtate şi situaţia şcolarã a copiilor care necesitã încadrarea într-un grad de handicap, eliberând totodatã şi certificatul de orientare şcolarã şi profesionalã şi pe cel de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap.
  • elaboreazã statistici, sinteze şi materiale informative cu privire la situaţia copiilor aflaţi în dificultate sau cu handicapdinsectorul 6;
  • intervine în cazul copiiloraflaţi însituaţii de risc ridicat pentru care se impune luarea unor mãsuri de protecţie de urgenţã.
  • analizeazã situaţia copiilor  adoptabili de pe razã sectorului 6 şi identificã familii potrivite sa adopte aceşti copii, sprijinã familiile care doresc sã adopte şi monitorizeazã procesul de adopţie pânã la fnalizare.