Ajutoare alimentare pentru categoriile defavorizate din sectorul 6

Începând cu 12 octombrie 2011, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6  demarează acţiunea de distribuire de ajutoare alimentare de bază, constând din făină, mălai, paste, orez, lapte praf şi biscuiţi, pentru 9265 de persoane aparţinând categoriilor sociale defavorizate (beneficiari de ajutor social şi persoane cu handicap grav sau accentuat).

Beneficiarii îndreptăţiţi sunt aşteptaţi cu actul de identitate la punctele de livrare situate la adresele Aleea Istru nr. 4 şi Aleea Istru nr. 6 (zona Prelungirea Ghencea, Linii RATB: 69, 71, 105, 168, 173, 268, 368, 385) de luni până joi, în intervalul orar 08.00 - 16.00, vineri 08.00 - 14.00.

Acţiunea dă curs Hotârârii de Guvern Nr.600/2009, care stabileşte modul de acordare a ajutorelor provenite din stocul de intervenţie al Uniunii Europene pentru persoanele cu situaţie materială precară.

Beneficiari ai ajutorului sunt familii sau persoane care domiciliază legal pe raza sectorului 6 şi care, fie beneficiază de dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr.416/2001 (135 beneficiari), fie sunt deţinătoare ale unui certificat de încadrare în gradul de handicap grav sau accentuat (9130 beneficiari). 

În cadrul PEAD 2011  se distribuie următoarele cantităţi de produse: 13 kg de făină,  9 kg de mălai, 8 kg de orez, 2 kg de paste, 2 kg de lapte praf şi 1 lg de biscuiţi distribuite pentru fiecare persoană prin fonduri europene, acestea vor fi livrate către beneficiari din cele două spaţii de depozitare din sectorul 6 până pe 31 martie 2012.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001