Cănd dansul şi muzica devin terapeuţi

Să cânți și să dansezi, spun specialiștii, este o bună oportunitate de a te menține sănătos. Atunci cînd dizabilitatea te împiedică să relaționezi corect cu ceilalți și te condamnă la izolare, dansul și muzica pot fi terapeuții tăi cei mai buni.

Asta au descoperit și beneficiarii Centrului de Consiliere Persoane cu Dizabilități din Sectorul 6, în urma integrării lor într-un program specific de terapie. Timp de un an, persoanele care frecventează centrul au participat la întîlniri periodice, desfășurate sub îndrumarea unor specialiști, învățând să mânuiască instrumente de percuție și să se exprime prin mișcare, pe ritmurile unor melodii adecvate. Programul a dat roade, astfel încât în data de 21 decembrie 2017, un număr de 18 beneficiari, însoțiți de susținătorii lor legali,  s-au întâlnit pentru a-l sărbători pe Moș Crăciun. Și au făcut-o așa cum știu ei cel mai bine, cântând și dansând în sala cea mare a Centrului de Recreere și Dezvoltare Personală ”Conacul Golescu-Grant”.

Nu au lipsit nici cadourile, oferite de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, cea care derulează programele de terapie prin dans și muzică în beneficiul persoanelor cu dizabilități din comunitate.

Opțiuni pagină

Rețele sociale

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

0800.824.453 – linie gratuită pentru consilere psihologică în sectorul 6

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2018 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

 

 

Realizare site web HASS Web Design