Micii șahiști din Sectorul 6 participă la un turneu la malul mării

Stațiunea Eforie Nord găzduiește în perioada 25 august – 1 septembrie 2017 cea de-a XXX-a ediție a Festivalului Internațional de Șah ”Trofeul Centrocoop – Memorialul Cristian Gheorghe”, dedicat atât juniorilor, cât și seniorior.

Ca de fiecare dată în ultimii ani, la competiție s-au înscris și copiii care frecventează cursurile de șah organizate la Centrul de Recreere și Dezvoltare Personală Conacul Golescu-Grant, din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.

Cei 10 participanți din comunitatea Sectorului 6 au vârste cuprinse între 9 și 14 ani și se pregătesc de două ori pe săptămână sub îndrumarea unor instructori cu experiență, care îi inițiază în tainele sportului minții.

Talentul, dar și munca depusă în sesiunea de pregătire 2015-2016, au fost răsplătite în cadrul ediției de anul trecut ale aceleiași competiții, când Cezar Constantin Dobroescu, unul dintre beneficiarii cursurilor gratuite de șah, a obținut locul al III-lea la categoria “juniori”.

Dincolo de performanța sportivă, întâlnirile șahiste din incinta Conacului Golescu-Grant, alături de alte cursuri gratuite precum dans, canto, teatru sau informatică, au rolul de a dezvolta comunicarea, de a stimula cunoașterea de sine și de a promova aplicarea metodelor educative nonformale în procesul complex de formare și dezvoltare a personalității.

Centrul de Recreere și Dezvoltare Personală Conacul Golescu-Grant din Sectorul 6 are peste o mie de beneficiari anual, metodele interactive de predare aplicate aici, complementare cursurilor școlare, având ca scop acumularea unor noțiuni și cunoștințe, exprimarea personalității copiilor și integrarea lor în colectivitate.

Opțiuni pagină

Rețele sociale

 

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

Care sunt provocările Sectorului 6?

0800.824.453 – linie gratuită pentru consilere psihologică în sectorul 6

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2017 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

 

 

Realizare site web HASS Web Design