Şezătoare dedicată Sfântului Andrei în Sectorul 6

În spiritul bunelor tradiţii româneşti, sâmbătă, 26 noiembrie 2016, începând cu orele 11.00, un număr de 15 copii îngrijiţi în cadrul reţelei de asistenţi maternali profesionişti ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 vor fi initiaţi în meşteşugul împletitului şi al decorării vaselor cu grâu încolţit.

Întâlnirea face parte din proiectul “Cercetaşi printre tradiţii şi obiceiuri româneşti” şi îşi propune să nu dea uitării frumuseţea obiceiurilor noastre populare şi să menţină vii tradiţiile şi obiceiurile româneşti, ca parte importantă a identităţii individuale şi naţionale.

Este un eveniment dedicat sărbătorii Sfântului Andrei, patronul spiritual al României, de numele căruia se leagă vechi credinţe şi obiceiuri.

Pe urmele tradiţiilor din noaptea Sfântului Andrei, în care spiritele ies in lume, lupii vorbesc cu grai omenesc, iar oamenii se apară de rele cu vrăji şi usturoi, copiii vor fi călăuziţi de doamna Aurica Dinculescu, asistent maternal profesionist şi bun cunoscător al valorilor spirituale autohtone.

Şezătoarea din incinta Centrului de Recreere şi Dezvoltare Personală Conacul Golescu-Grant, el însuşi un loc încărcat de istorie, va constitui, pentru fiecare dintre micii participanţi, un bun prilej de a învăţa arta împletitului şi a decorării vaselor în care grâul, odată pus la încolţit, asigură belşugul pentru anul viitor.

Cântece, poveşti şi ghicitori vor recrea atmosfera specifică şezătorilor de altădată, insuflând celor mici dragostea pentru lumea fermecată a satelor româneşti.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001