Înot pentru sănătate în sectorul 6

Prin parteneriatul derulat între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 și Clubul Sportiv al Armatei ”Steaua București”, un număr de 600 copii beneficiază în perioada iulie – septembrie 2015 de lecții de inițiere și dezvoltare în înot.

Lecțiile au loc în bazinul de polo și natație din cadrul complexului sportiv Steaua Ghencea, fiind susținute de antrenori și instructori specializați.

Sub denumirea ,,Înot pentru sănătate – program de activități sportive pentru dezvoltare personală a copiilor de pe raza Sectorului 6”, programul se desfășoară pe durata a 3 luni, copiii fiind împărțiți în două serii principale, fiecare serie având 6 clase cu câte 5 grupe de 10 copii.

Pentru desfășurarea în cele mai bune condiții a activității, CSA ”Steaua București” a desemnat pentru proiect un număr de 10 instructori de top, printre care se numără foști înotători de performanță sau poloiști cunoscuți precum Felix Maestru, Valentina Brat, Bogdan Matei sau Petre Popescu.

În cadrul proiectului, fiecare copil beneficiază de un număr de 12 lecții de înot. Pe lângă inițierea în sportul nautic, lecțiile urmăresc și latura educativ-formativă, de integrare și dezvoltare socială a copiilor, precum și implementarea obiceiurilor sănătoase și combaterea efectelor negative ale dezvoltării societății moderne.

Printre beneficiarii proiectului se numără copiii Centrului de zi Drumul Taberei, Centrului de Zi Crângași, Centrului de Zi Giulești, copii aflați în îngrijirea unor organizații nonguvernamentale din sectorul 6, copiii înscriși în proiectul Liga tinerilor fotbaliști dar și cei beneficiari ai proiectului PIED - "Program integrat de educație pentru diversitate"

Cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani, toți copiii s-au arătat încântați încă de la primul contact cu noii lor îndrumători și cu apa bazinului Steaua, arătând o mare dorință și disponibilitate de a pătrunde cât mai repede tainele înotului.

La rândul lor, instructorii steliști și profesioniștii din domeniul social din sectorul 6 au primit cu încredere provocarea de a contribui la obiectivele de dezvoltare fizică, psihică și emoțională a copiilor din proiect, prin intermediul unui sport complex și atractiv cum este înotul.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001