Căsuțe de tip familial pentru copiii instituționalizați din sectorul 6

La cei 10 ani împliniți de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 în domeniul implicării sociale, vom continua seria articolelor despre dezvoltarea serviciilor și facilităților oferite comunității sectorului nostru.

În anul 2006, avea aproape 6 ani, o vârstă fragedă, la care cei mai mulți copii sunt la grădiniță și învață să se joace « rațele și vânătorii » sau leapșa. Dar el, era internat într-un centru de plasament de ceva timp, nu mai știa exact de când, nici nu mai conta, se obișnuise cu patul rece și cu lipsa mamei. Tot în acea perioadă a aflat că va trebui în scurt timp să se mute în altă parte. Se gândea cu o curiozitate nedisimulată la cum va arata noua lui cameră și cu cine oare o va împărți. Răspunsul a venit rapid și firesc, așa cum i se părea deja și toată viața lui.

Prin parteneriatul dintre Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 și Fundația Fraților Mariști ai Școlilor din România, Giani, băiatul de 6 ani, a avut șansa să experimenteze și altceva, alt loc căruia de 9 ani, îi spune « acasă ». El a fost integrat într-un program care se bazează pe module de tip familial pentru că centrul de plasament se desființa. De atunci casa lui este Centrul “Sf. Marcellin Champagnat”, un loc în care viața începe să prindă culoare.

Acum este un adolescent echilibrat, are 15 ani și este pasionat de fotbal, pe care îl practică cu pricepere. Mai presus de toate, Giani are o vorbă care i-a dictat drumul său în viață. Mereu a spus că „meseria este brățară de aur” și cu toate că școala generală a terminat-o cu rezultate foarte bune, și ar fi avut șanse mari să intre la un liceu bun, el a vrut să urmeze o școală de meserii, să devină bucătar.

Ca el sunt și alți aproximativ 400 de copii, care au fost instituționalizați în centre de plasament și care azi vorbesc cu mândrie despre pasiuni, colegi, viață și planuri de viitor.

Prin eforturile Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, anul 2006, a devenit începutul unui întreg proces de desființare a centrelor de plasament de tip mamut din comunitate, în care erau instituținalizați copiii lipsții de ocrotirea familiilor de origine. Orientarea către dezvoltarea deprinderilor de viață independentă, precum și stimularea relațiilor bazate pe afecțiune au fost premisele unei noi organizări. Este demonstrat deja faptul că tipul de protecție care promovează conviețurea în grupuri restrânse stimulează dezvoltarea armonioasă a personalității copiilor, iar prin colaborarea specialistilor se realizează suportul emoțional și educațional pentru fiecare copil în parte prin servicii de recuperare și reabilitare, socializare și petrecere a timpului liber, în vederea integrării în viața comunitară. Căsuțele tip familial oferă copiilor posibilitatea de a avea hobbyuri, au camera lor pe care o pot personaliza după preferințe, gestionează activitățile zilnice, învață să-și prepare singuri hrana, leagă prietenii și încep să funcționeze corect din punct de vedere social.

În acest context în anul 2009 a luat ființăComplexul de servicii pentru protecţia copilului – apartamente sociale de tip familial, proiect realizat în cadrul  Programului de Interes Naţional “Închiderea instituţiilor de tip vechi pentru protecţia copilului şi înfiinţarea de casuţe de tip familial şi apartamente”, realizat de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.

Misiunea generală a acestui complex de servicii este de a asigura accesul copiilor/tinerilor separaţi, temporar sau definitiv de părinţii lor, la găzduire, îngrijire, educaţie şi pregătire în vederea reintegrării sau integrării familiale şi socio-profesionale.
De asemenea, în anul 2012, prin parteneriatul cu Fundația Metropolis a fost lansat proiectul Centrul Acasă cu destinație multifuncțională. Practic, proiectul se adresează tinerilor aflați în dificultate din sectorul 6, oferind servicii precum dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă, mediere şi acompaniament pe piaţa muncii.

Anul 2014 a avut un impact major pentru un număr de 12 copii cu dizabilități din sectorul 6, iar ziua de 15 aprilie a marcat o nouă etapă pe drumul care duce la reabilitare și integrare socială. Prin parteneriatul derulat între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 și Fundația HHC România, a fost inaugurată prima casă de tip familial din comunitate, destinată minorilor afectați de handicap. În acest fel Centrul Sfântul Andrei, ultima instituție de tip vechi din sectorul 6, a fost desființată.

Un alt proiect de suflet al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 este Corul Nostalgia, unde copiii rezidenți ai centrelor de plasament și-au descoperit pasiunea pentru muzică. Ceea ce la început a fost o iniţiativă inedită, cu mici şanse de izbândă, a devenit în timp un nume cunoscut în comunitatea sectorului 6, cu o prezenţă obişnuită în cadrul diferitelor evenimente publice. Copiii cântau împreună încă din anul 1998, dar primul album “Superstar” a apărut în anul 2006. Corul Nostalgia a evoluat odată cu timpul, în prezent are 9 albume, iar copiii sunt uniți într-o pasiune comună care le dă sperața că viața poate fi frumoasă.

Pe parcursul anului 2015 vom continua prezentarea proiectelor noastre, povești de succes, precum și întâmplări inedite din viața oamenilor care fac parte din comunitatea sectorului 6.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001