10 ani de servicii sociale moderne în sectorul 6

Știind că "Oamenii sunt grija noastră", vreme de un deceniu, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 s-a preocupat îndeaproape de problemele și dorințele semenilor, realizând cu precădere proiecte pentru prevenirea situațiilor de risc, din dorința de a dezvolta împreună cu beneficiarii servicii sociale care să răspundă punctual și în mod personalizat fiecărui cetățean.

La data de 01 martie 2005, s-a înființat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 prin Hotărârea de Guvern 1434/2004, care stipula comasarea serviciului public de asistență socială și a serviciului public specializat pentru protecția copilului, două instituții care funcționau separat până la acea dată. Evenimentul  a marcat un moment de cotitură în domeniul serviciilor sociale destinate locuitorilor sectorului 6, fiind punctul de plecare al unor schimbări majore în ceea ce privește modul de abordare a problematicii complexe cu care se confruntă categoriile sociale defavorizate.

Comasarea celor două instituții a adus unitate și coerență în aplicarea măsurilor și programelor sociale, fiecare persoană defavorizată devenind beneficiara unui abordări unitare, începând cu faza de evaluare și continuând cu etapa aplicării efective a măsurilor de protecție și monitorizare. Această măsură a permis o alocare mai eficientă a resurselor și, înainte de toate, o reorientare a serviciilor și programelor spre activități de prevenire a situațiilor de risc și de reducere a dependenței de autorități.

La 10 ani de la înființarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, harta serviciilor sociale destinate comunității s-a schimbat radical, locul vechilor instituții de protecție (case de copii și centre pentru adulți) fiind luat de unități și servicii moderne, în care beneficiarii sunt în primul rând informați, consiliați și încurajați să depășească situațiile dificile cu care se confruntă.

În acest sens, Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului Sector 6  elaborează strategia proprie de asistență socială, planul de asistență socială şi programe de acțiune în domeniu, în funcție de nevoile cetățenilor din unitatea administrativ teritorială.

În domeniul protecției copilului şi a familiei, se asigură respectarea drepturilor copilului prin servicii de consiliere, prevenire a separării acestuia de familie, se propun şi se aplică măsurile de protecție specială pentru copiii aflați în dificultate sau cu handicap.

Copiii și adolescenții din sectorul 6 dispun în prezent de 5 centre multifuncționale destinate creșterii și educării preșcolarilor, 3 centre de zi pentru copiii de vârstă școlară, un complex de servicii socio-medicale pentru copiii cu handicap (inclusiv autism), un centru de primire în regim de urgență, deservit de un telefon gratuit care funcționeană permanent, un centru de recreere și dezvoltare personală care oferă gratuit activități educative și de petrecere a timpului liber, apartamente sociale pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție. La acestea se adaugă o serie de programe precum Tabere de cartier, Școala părinților, Tu alegi! (program de combatere a violenței în școli și licee), La teatrale cu matale!, Liga tinerilor sportivi, Program de prestații excepționale și Centrul de Recreere şi Dezvoltare Personală „Conacul Golescu Grant” - proiect care oferă o alternativă de petrecere a timpului liber, prin integrare socială a copiilor, implicându-i în  activităţi artistice, culturale, sportive, tehnico-stiintifice. (teatru, dans modern, muzică (canto, chitară), arte plastice (pictură, artă grafică, modelaj), şah, karate, informatică, etc.).

În domeniul protecției persoanelor adulte (persoane singure, persoane vârstnice, etc.), Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 sprijină aceste categorii de persoane aflate în nevoie prin consiliere şi asigură servicii adecvate  în vederea refacerii şi dezvoltarii capacităților individuale şi familiale pentru a depăşi situațiile dificile în care se află prin acordarea de suport financiar, material şi juridic. De asemenea, se asigură măsuri de protecție  necesare pentru reabilitarea persoanelor adulte care s-au aflat în situații de risc.

În domeniul protecției persoanelor cu handicap, se asigură respectarea drepturilor acestora prin acordarea de servicii de asistență, consiliere, îngrijire, tratament, recuperare, reabilitare, orientare şi formare profesională, precum şi alte tipuri de servicii, în funcție de nevoile persoanelor cu handicap.

Persoanele adulte beneficiază de servicii complexe, parteneriate public private cu diferite organizații non guvernamentale care susţin familiile cu venituri reduse, persoanele singure aflate în nevoie, precum şi bătrânii cu probleme de sănătate, dependenţi de servicii sociale specializate, cu scopul reintegrării sociale şi al depăşirii situaţiilor dificile în care se află două. Cetățenii din comunitate au la dispoziție și două Cluburi ale Seniorilor, două Centre rezidențiale pentru persoane vârstnice și un serviciu de recuperare socio-medicală (inclusiv salinoterapie).

Un număr de șapte proiecte cu finanțare europeană nerambursabilă oferă servicii de consiliere și calificare profesională pentru aproximativ 6000 de persoane aparținând unor grupuri vulnerabile precum persoane cu handicap, femei singure, romi sau familii cu mulți copii.

Informațiile referitoare la serviciile oferite în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, precum și îndrumarea potențialilor beneficiari, membrii ai comunității noastre, se realizează cu promtitudine și în timp real prin intermediul paginii web www.asistentasociala6.ro, al paginii de Facebook și cea de Twitter a instituției.

Pe parcursul anului 2015 vom prezenta proiecte, povești de succes, precum și întâmplări inedite din viața oamenilor care fac parte din comunitatea sectorului 6.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001