Activităţi educative nonformale în beneficiul copiilor din Sectorul 6

Timp de două săptămâni, 90 de copii din Sectorul 6 au participat la activităţi ludice, jocuri de echipă, ştafete, ateliere de creaţie, concursuri cu premii în cadrul celor două tabere de cartier organizate în beneficiul comunităţii. Iniţiate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 în perioada 23 iunie – 7 iulie,  taberele au beneficiat de două locaţii accesibile, dotate cu spaţii generoase, în care copiii au învăţat şi s-au distrat împreună.

Sub supravegherea a 40 de voluntari, coordonaţi de specialişti ai DGASPC Sector 6, copiii au sărbătorit împreună Ziua Internaţională a Iei, organizând o paradă şi o demonstraţie de cum se poartă îndrăgitul veştmânt tradiţional.

Proiectul „Tabere de cartier”a fost iniţiat în urmă cu patru ani cu ajutorul grupului de voluntari ”Scout” din Franţa, fiind unul dintre programele nonformale pilot, care îşi propun să stimuleze creativitatea, capacitaţile de comunicare şi relaţionare ale beneficiarilor, ca metodă de prevenire a unor comportamente deviante la copii şi adolescenţi.

Experienţa DGASPC Sector 6 în acest domeniu a fost recunoscută în cadrul conferinţei din cadrul Proiectului Grundtvig ED.HO.C. - Educational Holiday Centre, desfăşurată la Roma în perioada 26-29 iunie, acolo unde un reprezentant al instituţiei noastre, la invitaţia Fundaţiei Chance for Life, a avut ocazia de a vorbi despre principiile, provocările şi rezultatele acestui tip de activităţi. Proiectul ED.HO.C. beneficiază de finanţare europeană, activităţile acestuia, derulate pe perioada a doi ani în Portugalia, Spania, Italia, Slovacia şi România, având ca obiectiv elaborarea metodologiei specifice taberelor de vară pentru copii.

Taberele de Cartier Sector 6, ediţia 2014, s-au încheiat cu un bal mascat în care copiii au defilat şi jucat scenete cu prinţi şi prinţese, dragoni şi unicorni, animale sălbatice şi piraţi. La final au primit premii, prăjituri şi multe îmbrăţişări.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001