O casă şi o familie pentru 12 copii cu nevoi speciale severe din Bucureşti

Pentru un număr de 12 copii cu dizabilități din sectorul 6, ziua de 15 aprilie a marcat o nouă etapă pe drumul care duce la reabilitare și integrare socială. Prin parteneriatul dintre Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 și Fundația HHC România, a fost inaugurată prima casă de tip familial din comunitate, destinată minorilor afectați de handicap. La evenimentul ce a avut loc în incinta noii structuri de protecție socială, din Aleea Istru, nr. 4, au participat reprezentanți ai adminstrației publice locale a sectorului 6, ai Fundației HHC România, personalități care activează în domeniul social și jurnaliști.

„Copii, simt că veți fi iubiți aici! Trăiesc cu mare emoție bucuria de a vedea cu ochii mei împlinirea promisiunilor și a visurilor pe care le-am anunțat în concertele din Turneul Stradivarius de anul trecut. Voi strânge în continuare fonduri pentru a sprijini activitatea HHC România și în turneul din acest an.”, a spus Ambasadorului Special HHC România, violonistul Alexandru Tomescu.

Cu un număr de 12 locuri, casa socială va prelua copii cu dizabilități care beneficiază în prezent de servicii sociale în cadrul Centrului Sfântul Andrei, o instituție de tip vechi, ce urmează a fi desființată. Proiectul prevede darea în folosință a două astfel de case familiale, în urma unui proces complex de dezinstituționalizare care va oferi o casă și o familie pentru un număr total de 24 de copii cu dizabilități.

„Acum 15 ani inauguram prima casă de tip familial din România. Astăzi o inaugurăm pe prima din București. Dorim ca în următorii ani, cei 9000 de copii instituţionalizaţi din România să poată avea o familie. Obiectivul nostru este ca până în anul 2020 să nu mai existe copii instituţionalizaţi în România”, a declarat Ştefan Dărăbuş, Directorul naţional al HHC România.

Procesul de închidere a Centrului pentru Copii cu Dizabilități Sfântul Andrei a presupus implementarea unui program de prevenire a separării copilului de familie, care să preîntâmpine  intrarea unor noi copii în instituție, dar și reintegrarea familială a 75 de copii şi tineri aflati in servicii de protectie alternative, ceea ce a permis crearea unor locuri libere pentru copiii care urmau să părăsească Centrul Sfântul Andrei. În urma acestor măsuri, din cei 48 de beneficiari ai centrului, doi copii au fost reuniți deja cu familiile lor, doi tineri au fost sprijiniți să înceapă o viață independentă, zece tineri au fost mutați într-un serviciu pentru adulți iar opt copii au fost transferați în rețeaua de apartamente de tip familial care funcționează în București.

Cu ocazia evenimentului, primarul sectorului 6, Rareș Șerban Mănescu, a declarat: ”Situația persoanelor cu handicap constituie o prioritate pt administrația sectorului 6. O categorie aparte o reprezintă copiii cu dizabilități, care au șanse mari de a se recupera și de a se descurca singuri în viață, în limita posibilităților fiecăruia. Avem nevoie de efortul întregii comunități pentru atingerea acestui deziderat, iar parteneriatul cu HHC România este un model de bună practică în acest domeniu”.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001