Listele copiilor admiși la creșă - sesiunea înscriere iunie 2022
ANUNȚ IMPORTANT

Stimați părinți,

Vă informăm că pentru absentarea din motive medicale a copilului dumneavoastră, veți informa șeful de centru în cel mai scurt timp și veți face dovada prin adeverințe medicale/documente medicale, acestea vor fi transmise împreună cu formularul de învoire la info.crese@dgaspc6.com în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data eliberării acestora, precizând centrul unde este înscris copilul.

Sesiune de reînscriere/admitere la creșă - 2022/2023

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 anunță părinții interesați că încep sesiunile de reînscriere și înscriere a micuților la cele 3 creșe de stat din Sectorul 6

Află mai multe

Depune online

Domeniul de competență

Creșa este un serviciu public cu personalitate juridică care are misiunea de a oferi, pe timpul zilei, servicii integrate de educație, îngrijire și supraveghere acopiilor cu vârste cuprinse între 1-3 ani și funcționează în subordinea DGASPC Sector 6. Creșele fac parte din sistemul de învățământ preuniversitar, reglementat de Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Categorii de beneficiari

Beneficiari ai creșelor sunt copii cu vârsta între 1 și 3 ani. Beneficiarii serviciilor acordate sunt copiii cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în Romania. Au prioritate copiii cu domiciliul stabil în sectorul 6.
De serviciile furnizate în cadrul creșelor beneficiază și copiii cetățenilor altor state sau ai apatrizilor care au domiciliul sau reședința stabilite în România potrivit legii, precum și copiii cetățenilor străini aflați temporar pe teritoriul României, cu prioritate copiii cu domiciliul stabil în sectorul 6.

Creșa “Pinocchio” are o capacitate maximă de 250 de locuri.

Creșele se organizează și funcționează cu program de lucru zilnic, de luni până vineri, între orele 06:00- 18.00.
Creșele își întrerup activitatea, prin rotație, pentru o perioadă de 30 de zile de vacanță pe timpul verii. Creșele își încetează activitatea în perioada sărbătorilor legale.
Perioadele și durata de întrerupere a activității creșelor se vor afișa la loc vizibil părinților/reprezentaților legali ai copiilor cu cel puțin 30 de zile înainte.

Capacitatea și structura grupelor pot fi modificate în condiții de extindere/restrângere a activității, în funcție de condițiile sociale, economice, sanitare etc.

Servicii oferite

  1. Servicii de educație timpurie, relizate în baza unui curriculum național, centrat pe dezvoltarea fizică, cognitivă, emoțională și socială a copiilor, respectiv pe remedierea timpurie a unor dificultăți de adaptare la mediul educațional, de învățare sau pe remedierea eventualelor deficiențe în dezvoltare.
  2. Servicii de îngrijire, protecție și nutriție a copiilor.
  3. Servicii de supraveghere a stării de sănătate a copilului.
  4. Servicii complementare pentru copil și familie, respectiv servicii de informare și consiliere, de educație parentală, servicii de terapie logopedică, servicii de asistență psihopedagogică oferite de Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională sau servicii tip centru de joacă, ludotecă etc.

Baza legislativă

  1. Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare
  2. Legea nr. 292/20.12.2011 a asistentei sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  4. Legea nr. 17 din 13 ianuarie 2022 - privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2021 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și abrogarea unor acte normative din domeniul protecției sociale
  5. Ordonanță de Urgență nr. 100 din 10 septembrie 2021 - pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și abrogarea unor acte normative din domeniul protecției sociale
  6. H.G. nr. 566/28 aprilie 2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară.
  7. HCL Sector 6 Nr. 97/ 2021 privind aprobarea Regulamentului privind înscrierea/reînscrierea, acordarea/încetarea furnizării serviciilor sociale în cadrul centrelor de zi de tip creșă aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.
  8. HCL Sector 6 nr. 51 – Hotarare pentru reorganizarea centrelor de zi de tip creșă, aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 în structuri de creșă, unități de educație timpurie și îngrijire pentru copii de vârstă antepreșcolară, cu personalitate juridică, în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6

Procedura de înscriere/reînscriere a copiilor la Creșa “Pinochio”

La înscrierea/reînscrierea copiilor în Creșa nu se percep taxe de înscriere. Înscrierea/reînscrierea copiilor de vârstă ante-preșcolară în centrele de zi de tip creșă se face conform calendarului anual stabilit, sau în situații deosebite, pe toată perioada anului.

Cererile de înscriere se vor depune online pe platforma dedicată, ce poate fi accesată la adresa cresaonline.asistentasociala6.ro. În cazuri excepționale, cererile se pot depune și la sediul DGASPC Sector 6 din str. Cernișoara 38-40, Sector 6 - Registratură.

CALENDAR 2022/2023

Etapa I - REÎNSCRIERE

În Etapa I - REÎNSCRIERE, desfășurată în perioada 23 – 31 mai 2022, va avea loc sesiunea de reînscriere a copiilor, cu vârsta sub 3 ani,  care au frecventat creșa în anul școlar 2021 – 2022 și pentru care părinții optează să continue programul. În această etapă, se pot înscrie doar copiii care NU vor împlini vârsta de 3 ani până la data de 05 septembrie 2022.

Rezultatele procesului de reînscriere vor fi anunțate în data de 6 iunie 2022 pe website-ul nostru.

Cererile de reînscriere se depun exclusiv online utilizându-se platforma cresaonline.asistentasociala6.ro , în perioada 23 – 31 mai 2022.

Atenție! Pentru copiii declarați admiși în anul 2021/2022, care NU au frecventat creșa în anul 2021/2022, se va relua procedura de înscriere în etapa a II – a – ÎNSCRIERE.

Etapa a II-a – ÎNSCRIEREA

Etapa a II-a – ÎNSCRIEREA se va desfășura în perioada 6 – 20 iunie 2022. Pot fi înscriși copiii, cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani (care nu au împlinit vârsta de 3 ani până la data de 5 septembrie),  care nu au frecventat cele trei creșe în anul școlar 2021 - 2022.

Cererile de înscriere se depun exclusiv online utilizându-se platforma cresaonline.asistentasociala6.ro . Platforma va fi deschisă începând din data de 6 iunie 2022, orele 08,00 până la data de 20 iunie 2022, orele 23,59.

Rezultatele sesiunii de admitere vor fi anunțate în data de 1 iulie 2022 pe website-ul nostru, orele 18.00.

Costurile serviciului:

Contribuția părinților este în valoare de 12 lei/zi, în conformitate cu HCL nr. 97/2021.

  • Contribuția lunară de întreținere a copiilor înscriși în centrele de zi de tip creșă, suportată de părinții/reprezentantul legal al acestora, se stabilește în funcție de numărul efectiv de zile de prezență a copilului la programul zilnic.
  • Numărul de zile în care copilului a frecventat Creșa de tip creșă în care se oferă servicii de educație antepreșcolară este monitorizat prin registrul de evidență/prezență completat de asistenta medicală în colaborare cu educatorul din cadrul centrului de zi de tip creșă și încărcat zilnic în platforma de prezență online.
  • Contribuția lunară a părinților/reprezentanților legali la suportarea cheltuielilor pentru copiii înscriși în Creșa de tip creșă se realizează cu plata în avans pentru o lună calendaristică.
  • Contribuția poate fi achitată și prin tichete de creșă, tichete sociale și/sau cupoane sociale, potrivit legii.
  • Contribuția lunară a părinților/reprezentanților legali ai copiilor care au frecventat programul centrului de zi de tip creșă pe o perioadă de până la 3 zile lucrătoare,  pe parcursul unei luni, este reportată pentru luna următoare.

Documente obligatorii pentru înscrierea la creșă

  1. cererea de înscriere / formular online;
  2. copie a certificatului de naștere al copilului pentru care se solicită înscrierea;
  3. copie a documentului de identitate pentru fiecare părinte/reprezentant legal, emis cu cel puțin 6 luni înainte de data depunerii cererii de înscriere, pentru părinții/reprezentanții legali care au viză de reședință în sectorul 6;
  4. copie act de proprietate sau contract de închiriere locuință;
  5. copie a certificatului de naștere ale fraților minori de vârstă ante-preșcolară, dacă este cazul;
  6. copie a certificatului de căsătorie a părinților şi/sau a livretului de familie, dacă este cazul;
  7. copie de pe hotărârea judecătorească a sentinței definitive privind desfacerea căsătoriei prin divorț, certificat de divorț, dacă este cazul;
  8. copie a certificatului de deces sau deciziei judecătorești privind declararea decesului a unuia dintre părinți/reprezentanți legali, dacă este cazul;
  9. copie a hotărârii/sentinței de plasament sau încredințare în vederea adopției, dacă este cazul;
  10. adeverință de angajat pentru fiecare dintre părinți/reprezentanți legali, cu mențiunea că aceasta are o valabilitate de 30 de zile de la data emiterii;
  11. decizia de suspendare a contractului de muncă SAU decizia privind aprobarea acordării indemnizației de creștere copil, eliberată de Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, în cazul în care unul dintre părinți se află în concediu de creştere şi îngrijire copil;
  12. adeverință, în original, de la unitatea de învătământ frecventată de către
    părinți/reprezentanți legali la forma de zi, în situația în care nu au loc de muncă, dacă este cazul;
  13. copie a deciziei de încadrare în grad de handicap/invaliditate pentru fiecare părinte/reprezentant legal, dacă este cazul;
  14. adeverință de la ALOFM pentru părintele/reprezentantul legal care are calitatea de șomer și se află în căutarea unui loc de muncă, dacă este cazul;
  15. în cazul părinților/reprezentanților legali care obțin venituri din activități independente va fi depus la dosar declarația unică 212 vizată de A.N.A.F., sau recipisa care face dovada depunerii online, în Spațiul Virtual Privat A.N.A.F.; în situația unor modificări legislative, va fi depusă declarația valabilă la momentul respectiv;
  16. în cazul părinților /reprezentanților legali care nu au un contract individual de muncă și dețin în asociere o societate comercială sau sunt asociați unici într-o astfel de societate în funcția de administrator, aceștia vor prezenta la dosar declarația 205 vizată de A.N.A.F., certificat constatator de la Oficiul Național al Registrului Comerțului și certificat de atestare fiscală eliberat de A.N.A.F.;
  17. La intrarea în colectivitate a copiilor admiși:
    1. fișă de imunizări, întocmită conform prevederilor elaborate de Ministerul Sănătății cu privire la intrarea copilului în colectivitate;
    2. adeverință de la medicul de familie, în original, conform anexei nr.1 a Ordinului Ministrului Sănătătii nr.1002/2015;
    3. Aviz epidemiologic, eliberat de către medicul de familie al copilului cu 24-48 de ore înainte de a începe frecventarea centrului de zi - este necesară doar la intrarea în colectivitate a copiilor declarați admiși;
    4. Alte documente medicale cerute de către personalul creșei (dacă este cazul).

Toate documentele ce alcătuiesc dosarul de înscriere al copilului, se înregistrează pe platforma online cresaonline.asistentasociala6.ro în format pdf. sau jpg.
Pentru cazurile sociale, dosarul de înscriere pe lângă documentele prevăzute mai sus se completează cu planul de servicii sociale și referatul cu propunerea de admitere întocmite de către serviciul de specialitate din cadrul D.G.A.S.P.C. S 6, în situația copilului expus riscului de separare de familie.

Toate documentele de susținere din dosarul de înscriere al copilului vor fi prezentate în limba română. Actele eliberate într-un alt stat vor fi redactate și traduse în limba română de către un traducător autorizat.

Atenție! Atașați la cererea trimisă online toate documentele solicitate mai sus în format jpg.

Date de contact

D.G.A.S.P.C sector 6 București – str Cernișoara 38-40 (zona Piața Gorjului)
Telefon – 021/7457237

Creșa Pinocchio
Aleea Compozitorilor nr. 20, sector 6 Bucuresti
Telefon  fax: 0376203313
Sau la adresa de email: office@dgaspc6.com

 

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2022 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001