Cifre în creștere privind vaccinarea în Sectorul 6

Cu peste 90.000 de vaccinări de la inaugurare, Centrele Mihai Eminescu (Calea Plevnei nr 234) și Drumul Taberei (Aleea Lunca Cernei nr 6A) din Sectorul 6 înregistrează zi după zi noi recorduri de participare. Tot mai multe persoane care pun pe primul loc sănătatea aleg serurile Pfizer sau Johnson & Johnson aflate în oferta celor două centre. În cursul zilei de ieri, 21 octombrie 2021, un număr de 1352 persoane au ales să se vaccineze aici și să lase deoparte grijile legate de pandemie. 

Procesul de vaccinare este sigur, rapid, deservit de un personal calificat și dotări corespunzătoare.  Programul se desfășoară zilnic între orele 08.00 - 20.00, programarea nu este obligatorie, timpii de așteptare sunt reduși la minim.

Mai mult decât atât, în perioada 22- 25 octombrie 2021, Centrul de vaccinare ”Mihai Eminescu”, din Calea Plevnei nr. 234, va fi deschis non stop, pentru a facilita accesul la vaccin persoanelor care lucrează până seara târziu sau care au toată ziua ocupată.

Această facilitate este pusă la dispoziția cetățenilor în cadrul Campaniei ”Maratonul vaccinării pentru viață”, inițiată de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, Colegiul Medicilor din Municipiul București, DSP București, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, Primăria Generală a Capitalei și Ministerul Culturii.

Campania este menită să promoveze beneficiile și importanța vaccinării împotriva COVID-19, inclusiv pentru femeile însărcinate, într-un moment extrem de dificil din punct de vedere epidemiologic pentru întreaga țară și poate constitui un punct de pornire pentru acțiuni similare la nivel național.

Informații suplimentare privind vaccinarea în cadrul Centrelor Mihai Eminescu și Drumul Taberei pot fi obținute accesând linia telefonică 021.9970, pusă la dispoziția cetățenilor de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001