Tabere de cartier la Conacul Golescu Grant - ediția 2021

În perioada 05 iulie – 15 august 2021, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 organizează ”Taberele de cartier”, un program care se derulează anual și care a fost lansat cu 10 ani în urmă.

De la debut și până în prezent, peste 1200 de copii au beneficiat de acest program, mulți dintre ei provenind din familii defavorizate, fără posibilitatea financiară de a oferi copiilor alternative plăcute și instructive de petrecere a timpului liber.

Programul nostru de educaţie non-formală şi petrecere a vacanţei de vară este axat pe dezvoltarea abilităților sociale și cognitive, supraveghere pe timpul zilei, menținerea contactului cu alți copii, evitarea comportamentelor antisociale.

Cei mici vor participa la activități sportive, ştafete, ateliere creative, ateliere muzicale şi alte activităţi ludice, toate având ca temă familia şi prietenia. Îmbunătăţirea orientării în spaţiu, a gândirii logice, precizia, disciplina, comunicarea şi dezvoltarea respectului faţă de natură vor fi doar câteva dintre achiziţiile copiilor care participă la Taberele de cartier.

Activitățile desfășurate vor fi organizate pe teme diferite; cunoaștere și intercunoaștere; respect; mișcare = sănătate; creația ca mijloc de autodescoperire; muzicoterapie; echipa este cheia succesului; povești terapeutice prin interpretare animată; învățare prin joacă; dezvoltarea răbdării prin activități de îndemânare; tehnici de mindfulness; jocuri de gândire laterală etc.

Toate aceste activităţi sunt posibile cu sprijinul voluntarilor, coordonaţi de animatori profesionişti şi angajaţi cu experiență ai DGASPC Sector 6.

Organizatorii vor asigura dotările și materialele necesare activităților, o masă caldă zilnic pentru toți copiii participanți, precum și materialele de igienă și protecție împotriva CoVid-19.

Taberele se vor desfășura în perioada 05 iulie - 13 august 2021, în incinta Centrului de Recreere şi Dezvoltare Personală Conacul Golescu-Grant, din Aleea Tibleş nr. 64 pe parcursul a 3 serii, programul zilnic fiind în intervalul 09:00 – 14:30, astfel:

  • Seria I – 5 iulie – 16 iulie 2021
  • Seria II – 19 iulie – 30 iulie 2021
  • Seria III – 2 august – 13 august 2021

Fiecare serie va fi alcătuită dintr-un număr de 20 de copii cu vârste între 6 și 12 ani, din Sectorul 6.

Vor participa copii din comunitatea Giulești, incluși în Programul Integrat de Educație pentru Diversitate, elevi înscriși la centrele de zi ce funcționează în cadrul școlilor din sector, copii aflați în plasament în rețeaua de asistenți maternali, în apartamentele de tip familial sau la centrul de plasament Acasă.

Mai sunt așteptați prichindei din Sectorul 6 ai căror părinți vor face donații la magazinul caritabil SocialeXChange, în următoarele condiții:

Pentru participarea unui copil  la o serie, părinții vor formula o cerere în perioada 25 – 30 iunie 2021 la adresa palatulcopiilor6@dgaspc6.com, în care vor specifica seria și numărul de copii pentru care doresc să facă înscrierea. Ulterior, solicitanții vor fi contactați pentru a li se comunica dacă mai sunt locuri libere, caz în care vor fi îndrumați să doneze produse la Magazinul SocialXChange.

Pentru participarea unui copil se vor dona produse în valoare de 125 de puncte (250 lei), iar pentru participarea a doi copii (fraţi) se vor dona produse în valoare de 200 puncte (400 lei).
În urma donațiilor, părinții vor primi un voucher pe care îl vor trimite la adresa palatulcopiilor6@dgaspc6.com, pentru a confirma donația și a valida înscrierea. Voucherul va fi trimis cu cel mult 3 zile înainte de începerea seriei (perioadei de tabără) pentru care s-a optat.

Magazinul SocialXChange, aflat în Calea Crângaşi nr. 3, este primul proiect social din România care promovează economia circulară. Magazinul funcţionează ca un intermediar între persoanele generoase, care au posibilitatea de a face donaţii, și membrii comunităţii aflaţi în situaţii dificile, care doresc să muncească pentru ajutorul primit. În schimbul orelor de muncă prestate, oamenii îşi pot alege produsele de care au nevoie de pe rafturile magazinului. Magazinul primește donații în produse igienico-sanitare (deodorant, săpun solid, serveţele umede, pamperşi pentru copii nr. 5 şi 6, pamperşi pentru adulţi nr. 2 şi 3), alimente (dulciuri, napolitane, biscuiţi, lapte praf pentru copii cu vârste între 6 luni -1 an), conserve şi ulei.

Regăsiți informații suplimentare pe www.socialxchange.ro

  • Pentru mai multe informaţii şi înscrieri la Taberele de cartier din acest an, persoanele interesate sunt rugate să ne scrie la adresa de email palatulcopiilor6@dgaspc6.com sau să ne contacteze la numărul de telefon 021.9970.

Documente utile

Rețele sociale

 

Informații despre vaccinarea împotriva COVID-19 din sectorul 6.

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

 

Ce trebuie să știți despre NOUL CORONAVIRUS (Covid-19)

Campanii active

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!


Telefonul Vârstnicului

© 2021 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001