”Lumea copilăriei în Sectorul 6” – copii de toate vârstele și-au serbat ziua la ”Conac”

Azi, 31 mai 2023, peste 400 de copii din sistemul de protecție au fost invitații dar și protagoniștii evenimentului ”Lumea copilăriei în Sectorul 6”, organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.

În incinta Centrului de Recreere și Dezvoltare Personală ”Conacul Golescu-Grant”, dansul, muzica, jocurile și înghețata au făcut să dispară deosebirile de vârstă ori statut social, toți invitații luând parte la activități cu aceeași pasiune și bucurie.

Cu ocazia Zilei de 1 Iunie, pe scena organizată în curtea Conacului au urcat copii cu dizabilități sau din familii cu venituri reduse,, beneficiari ai cursurilor gratuite de educație nonformală, copii lipsiți de ocrotirea familiei, prichindei de vârstă preșcolară, dar și Corul Nostalgia, susținut de autoritățile locale.

Numeroase ateliere de desen, pictură sau joacă cu animatori le-au dat ocazia celor mici să se distreze, să învețe lucruri noi și să concureze pentru premiile puse în joc.

S-au organizat competiții de tir cu arcul sau desen, jocuri și sesiuni de creație a unor obiecte decorative din materiale reciclabile.

O pelerină magică, plină cu surprize, i-a atras pe pitici în jurul ei, la întâlnirea cu lumea personajelor din povești.

Alături de părinți, bunici, educatori sau supraveghetori, copiii s-au distrat ca într-o mare familie, răsplătindu-i pe organizatori cu bucuria și zâmbetele lor.

Gazdă a evenimentului de azi, Centrul de Recreere și Dezvoltare Personală Conacul Golescu-Grant organizează în fiecare an cursuri gratuite de educație nonformală pentru copiii și adolescenții din Sectorul 6. Cursurile își propun să vină în completarea celor școlare, pentru a acoperi întregul spectru educațional și a oferi o dezvoltare armonioasă a copiilor și adolescenților.

Printre cursurile care se organizează ana de an amintim:

  • Arte plastice
  • Dans
  • Informatică
  • Limbi străine
  • Matematică distractivă
  • Șah
  • Karate
  • Actorie
  • etc

Cu ajutorul unor metode de predare nonformale, în care jocul și exprimarea liberă ocupă locul central, centrul promovează descoperirea unor pasiuni, aptitudini sau talente ale participanților.

Pentru mai multe informații legate de procedura de înscriere în sesiunea de toamnă, dar și de condițiile de participare, vă rugăm să urmăriți site-ul nostru.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001