O zi cu două aniversări din domeniul social

Azi, 21 martie 2023, este Ziua Internațională a Sindromului Langdon-Down și, totodată, Ziua Mondială a Asistenței Sociale.

Una dintre categoriile sociale care au nevoie de sprijin și recunoaștere se serbează alături de cei care, prin meseria lor, sunt chemați să ofere necondiționat suportul pentru persoanele amenințate de orice formă de excluziune.

Cu atât mai mult cu cât tema aleasă în acest an pentru a-i sărbători pe asistenții sociali de pretutindeni este ”Respectarea diversității prin acțiuni sociale comune”.

În Sectorul 6, oferim servicii sociale pentru toate categoriile de cetățeni care au nevoie de sprijin și apărăm, în fiecare caz în parte, dreptul persoanei de a fi acceptată și respectată în comunitatea din care face parte.

Copii aflați în situații de risc, persoane cu dizabilități, vârstnici, familii care se confruntă cu dificultăți financiare fac parte din beneficiarii noștri, pe care îi sprijinim cu servicii și programe specifice, alături de parteneri privați, voluntari și cetățeni.

De asemenea, asistenții noștri sociali s-au implicat în rezolvarea crizei refugiaților din Ucraina, având grijă ca fiecare persoană să aibă adăpost, hrană și toate cele necesare traiului zilnic. Cu acest sprijin, cei mai mulți dintre ucraineni au reușit să se integreze în comunitatea noastră.

Toate aceste eforturi au ca scop respectarea diversității și recunoașterea dreptului fiecăruia la propria identitate și propriul fel de a fi, în interiorul comunităților.

La mulți ani asistenților sociali de pretutindeni!

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001