La solicitarea cetățenilor, Clubul Seniorilor I.L. Caragiale își extinde spațiul alocat activităților

La mai puțin de 3 luni de la lansare, Clubul Seniorilor din Sectorul 6 a depășit 500 de solicitări de înscriere în program.

Cu peste 20% din populația sectorului alcătuită din cetățeni de vârsta a treia, care dispun de timp liber, autoritățile locale, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, au decis extinderea cu 50% a spațiului alocat Clubului Seniorilor I.L. Caragiale.

Îi invităm, prin urmare, pe vârstnicii din comunitate în locația din Bd. 1 Mai nr. 15, unde au la dispoziție, de acum înainte, o suprafață de două ori mai mare.

Cei 210 de metri pătrați alocați în prezent vor asigura desfășurarea simultană a mai multor activități pentru persoanele de vârsta a treia care doresc să rămână active și chiar să învețe lucruri noi.

Zilnic, un număr de 100 de beneficiari se pot întâlni în cadrul cercurilor și atelierelor derulate aici, pentru a se împrieteni și a participa împreună la activitățile propuse de organizatori.

La aceasta se adaugă Clubul Seniorilor Sadoveanu, situat în Bd. Timișoara nr.73, care poate asigura zilnic spațiul necesar pentru 50 de persoane vârstnice înscrise.

Serviciile sunt gratuite iar activitățile diversificate, în funcție de posibilitățile și preferințele fiecăruia:

  • Șah
  • Rummy
  • Sport
  • Fotografie
  • Pictură
  • Voluntariat

Pentru a răspunde numărului mare de solicitări, în viitorul apropiat va fi dat în folosință un nou spațiu destinat Clubului Seniorilor Sector 6, în Cartierul Militari.

O serie de alte facilități puse la dispoziție de DGASPC Sector 6, precum cursuri de yoga, de utilizare a calculatorului, mișcare în aer liber sau corul seniorilor, pot fi accesate de către toți vârstnicii din Sectorul 6.

Efectul pozitiv al atragerii seniorilor în programe de acest tip în se face resimțit în planul stării lor de sănătate, dar și la nivelul comunității, care poate beneficia de experiența și dorința de implicare a acestei categorii sociale.

Programul Clubului Seniorilor în cele două locații menționate, din Bd. 1 Mai nr. 15 și Bd. Timișoara nr.73, este de luni până joi, în intervalul orar 09.00 – 16.00, iar vineri de la orele 09.00  până la orele 14.00

Acte necesare pentru înscriere:

  • Cerere
  • Copie act de identitate
  • Copie talon pensie
  • Adeverință medicală (tip medic familie)
  • Consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Procedura de înscriere:

  • online - informații la adresa web www.asistentasociala6.ro
  • la cele două sedii ale Clubului Seniorilor, conform programului

Contact:

 

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001