Banca Locală de Alimente – cel mai mare program de economie circulară din România se va lansa în Sectorul 6

Până la sfârșitul acestui an, cea mai mare bancă de alimente din România își va deschide porțile în Sectorul 6.

Realizată de Primăria Sectorului 6, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, banca de alimente este cel mai amplu program de acest tip din țara noastră.

Proiectul se află în faza finală a construcției, urmând să devină locul în care alimentele pot fi donate, colectate, depozitate și distribuite celor care au nevoie de ele..

Pentru prima dată în România

Proiectul este unic la nivel național prin valoarea investiției și anvergură, urmând să așeze România pe harta țărilor civilizate, care implementează de ani buni programe de combatere a risipei alimentare și reducere a costurilor cu asistența socială.

Va fi prima bancă de alimente înființată de o autoritate locală din România, în conformitate cu principiile Federației Europene a Băncilor de Alimente – o platformă a Uniunii Europene ce reunește 70 de organizații.

Proiectul beneficiază de experiența Băncii Americane Feeding South Florida.

De ce o bancă de alimente?

Două mari probleme cu care se confruntă România pot fi rezolvate cu ajutorul acestui sistem de colectare și distribuire a alimentelor:

  • Problema categoriilor sociale afectate de lipsa alimentelor de bază: în România, ponderea persoanelor amenințate de sărăcie sau excluziune socială este de 41,7%. Tot în țara noastră, 29,9% din totalul populației se confruntă cu lipsuri materiale severe, iar 23,6% dintre aceștia nu își pot permite printre altele să consume carne, pește sau proteine echivalente la fiecare două  zile. Un procent de 41,7% dintre șomerii tineri aflați în grupa de vârstă între 18 și 24 de ani erau raportați ca fiind afectați de deprivare materială severă. (Persoanele vârstnice sunt de asemenea afectate de fenomenul sărăciei,  28,7 % dintre ele fiind în stare de deprivare materială severă. De asemenea, există minorități, precum cea romă, care trăiesc în pragul sărăciei.
  • Problema risipei alimentare, care afectează în mod grav mediul înconjurător: din datele publicate la nivel mondial se estimează că cele aproximativ 1,3 mld. tone de alimente care sunt irosite anual, la nivel mondial, din care Europa este responsabilă de milioane de tone, ar fi de 3 ori mai mult pentru a furniza hrană tuturor oamenilor care mor de foame pe Pământ. Valoarea risipei alimentare este estimată la cca 750 miliarde de dolari; Risipa alimentară generează de două ori mai multă încălzire globală decât tot traficul aerian la nivel mondial. În țara noastră, peste 80% din români declară că aruncă mâncare, arată un studiu coordonat de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj Napoca.

Parteneriatul, cheia succesului

Banca Locală de Alimente Sector 6 este rodul unui parteneriat public-privat între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 și Asociația Diaconia, în cadrul căruia autoritățile locale sunt inițiatorul și promotorul programului. Proiectul prevede posibilitatea implicării unor asociații de binefacere, organizații nonguvernamentale din domeniul social sau ecologic, alte instituții publice, firme, voluntari, în cadrul unor acorduri de colaborare cu responsabilități precise.

Un singur proiect, mai multe programe

Banca Locală de Alimente Sector 6 urmărește susținerea tuturor categoriilor sociale aflate în pericol de marginalizare, fiind împărțită în mai multe programe:

  1. Hrană pentru persoane defavorizate, inclusiv prin aprovizionarea cantinelor sociale din Sectorul 6
  2. Pachetul pentru weekend și vacanțe – destinat copiilor din familii sărace, înscriși la centrele de zi
  3. Bucătăria socială – o nouă cantină socială se va deschide în incinta băncii de alimente
  4. Hrană pentru seniori – alimente de bază pentru persoanele în vârstă  din sectorul 6 care se confruntă cu dificultăți financiare
  5. O nutriție sănătoasă pentru toți – programul va adapta tipul alimentelor donate la nevoile nutritive ale persoanelor sau grupurilor, fie că e vorba de mame, copii, bătrâni sau persoane cu dizabilități.
  6. Fresh Market – piețe mobile cu fructe și legume, amplasate în zone defavorizate ale sectorului, acolo unde acest tip de alimente lipsește din meniul zilnic al  persoanelor și familiilor.

Impact

Impactul socio-economic al Băncii Locale de Alimente Sector 6 poate fi rezumat astfel:

  • O transformare profundă a obiceiurilor de consum;
  • O paradigmă modernă de satisfacere a nevoilor de bază ale persoanelor dezavantajate;
  • O structură socială ce limitează efectele nocive ale consumului asupra mediului.

Este o nouă viziune privind economia, sistemul de asistență socială și protejarea mediului înconjurător în România, care va deveni un model de bună practică la nivel local.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001