Proiectul ”Aripi spre viitor” – continuă campania de recrutare a celor care vor să revină la școală

În cadrul Proiectului ”Aripi spre viitor”, specialiștii continuă activitățile de recrutare a unor noi beneficiari.

Campania se derulează la nivelul organizațiilor nonguvernamentale partenere ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.

”Aripi spre viitor” se adresează persoanelor din Regiunea București-Ilfov care nu au terminat cursurile învățământului de stat obligatoriu și vor să revină la școală.

Sunt așteptați să participe la proiect, în calitate de beneficiari direcți, copii și tineri cu vârste între 6 și 16 ani, care au abandonat școala, precum și adulți cu vârsta cuprinsă între 16 și 64 de ani care nu au absolvit învățământul obligatoriu, inclusiv părinți, membri ai familiilor cu copii, tutori ai copiilor și tinerilor, persoane care au în grijă copii cu părinți plecați la muncă în străinătate, persoane de etnie romă.

Toate activitățile sunt gratuite. În plus, finalizarea unui ciclu școlar este răsplătită cu suma de 1.800 lei, cu rol de sprijin, inclusiv în găsirea unui nou loc de muncă mai bine plătit, corespunzător studiilor absolvite în cadrul proiectului.

În afara subvenției de 1800 lei, cei înscriși vor beneficia de următoarele facilități:

  • cursuri în cadrul unităților de învățământ de stat
  • program flexibil și adaptat nevoilor fiecăruia
  • rechizite
  • consiliere și orientare profesională
  • calificare după cele 10 clase
  • ateliere de educație

Cu finanțare din fonduri europene nerambursabile, ”Aripi spre viitor” își propune reîntoarcerea în sistemul de educație și formare a unui număr de 500 de persoane care au abandonat școala sau care nu au finalizat educația obligatorie.

Totalul finanțării proiectului se ridică la suma de 9.518.252 lei, din care 7.614.602 reprezintă fonduri europene nerambursabile, 1.335.889 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din Bugetul Național, restul fiind acoperit din fonduri de la Bugetul Local Sector 6.

Cu o perioadă de derulare de 32 de luni, proiectul a debutat în luna ianuarie a anului 2021, fiind finanțat din fonduri europene nerambursabile, în cadrul Programului Operațional Capital Uman, Axa Prioritară 6 – Educație și competențe, Cod Proiect 135937.

Beneficiarul finanțării este Fundația Estuar alături de partenerii săi: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Asociația Four Change.

Persoanele interesate să participe la program ne pot contacta la adresele de email recrutareads@gmail.com sau office@dgaspc6.com, precum și la numărul de telefon 021.9970.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001