La Plaza România puteți privi autismul cu inima

În data de 2 aprilie 2022, cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, împreună cu Asociația Puzzle România, vă așteaptă să oferiți zâmbete copiilor speciali.

În incinta Plaza România, începând cu orele 11.30, evenimentul care și-a ales drept motto “Priviți autismul cu inima! Ochii ar putea rata unele lucruri ” va aduce în prim-plan povești de viață, profesioniști, familii, oameni afectați de autism sau care luptă împotriva lui, modalitățile de sprijin, drumul greu, dar nu imposibil, spre normalitate.

Se vor distribui baloane, materiale informative, se vor organiza ateliere și un flahs mob, atât la parter cât și în zona etajului I, total pentru a vă dovedi, la nivelul Sectorului 6, că autismul există și poate fi învins numai împreună.

Vor încerca să vă convingă persoane cu autism, părinți, bunici, profesioniști implicați în acest domeniu, animatori și voluntari.

Veniți alături de noi pentru a privi cu inima și a dărui zâmbete copiilor speciali!

La nivelul Sectorului 6 funcționează Centrul de Zi de Recuperare pentru Copii cu Dizabilitati "Orsova" și Centrul de Zi de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități "Ghencea", ambele dedicate copiilor cu tulburări de spectru autist și alte afecțiuni asociate. Cele două centre oferă servicii de recuperare și reabilitare funcțională pentru un număr de 60 de beneficiari anual. Serviciile constau în intervenții psihopedagogice și de logopedie, intervenții psihologice, intervenții psihomotrice de terapie 3C, ludoterapie, terapie educațională și ocupațională, terapie senzorială, precum și consiliere pentru copil și familie. Tot la nivelul Sectorului 6, Centrul de Zi de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități ”Împreună” oferă anual același pachet de servicii de specialitate pentru un număr de 40 de copii cu tulburări de spectru autist.

Serviciile oferite de cele trei centre au ca scop integrarea socială și educațională a beneficiarilor, abilitarea și pregătirea pentru viața independentă de adult.

„Ce este autismul?”

  • Tulburarea de Spectru Autist se caracterizează prin deficite persistente privind comunicarea și interacțiunea socială în diverse contexte, inclusiv deficite privind reciprocitatea socială, comportamentele comunicative nonverbale și abilități privind dezvoltarea, menținerea și înțelegerea relațiilor;
  • Termenul de autism a fost definit în mod frecvent ca un sindrom comportamental constând în refugiul subiectului în lumea sa interioară, imaginară, prin excelenţă subiectivă, în refuzul contactului cu persoane sau obiecte exterioare;
  • Persoanele cu TSA prezintă deseori și alte afecțiuni, cum ar fi: epilepsia, depresia, anxietatea și tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD).

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001