Copiii vaccinați primesc diplome și au parte de ateliere la centrul din Sectorul 6

Mâine, 26 ianuarie 2022, în Sectorul 6 se dă startul vaccinării anti CoVid-19 pentru copiii din categoria de vârstă 5-11 ani. Spațiul special amenjat pentru ei este unul primitor, pentru ca timpul pe care-l petrec la centru să fie unul distractiv și să treacă mai ușor peste teama de mica înțepătură.

Astfel că reprezentanții Primăriei Sectorului 6, prin Direcția Generală pentru Protecția Copilului Sector 6, au pregătit un decor adecvat, cu măsuțe și scăunele colorate ca la grădiniță, fișe de desen, iar la plecare prichindeii vaccinați vor pleca acasă cu diplome de supererou.

Centrul de Vaccinare ”Drumul Taberei”, din Aleea Lunca Cernei nr. 6A, îi așteaptă pe cei mici cu serul Pfizer și personal instruit în relaționarea cu copiii.

Peste 500 de părinți și-au programt copiii la vaccinare

Peste 500 de părinți și-au programat deja copiii pentru vaccinare în cadrul Centrului Drumul Taberei, prin intermediul platformei online https://vaccinare-covid.gov.ro/.

Accesul celor mici la vaccinare se poate face și fără programare prealabilă, de luni până duminică, între orele 8.00-20.00.

Același program este și la Centrul de vaccinare ”Clubul Seniorilor Mihai Eminescu”  - Calea Plevnei nr. 234.

Ambele centre funcționează și pentru vaccinarea pentru grupele de vârstă peste 12 ani, iar serurile folosite sunt Pfizer sau Johnson & Johnson.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001