138 de cupluri din Sectorul 6 vor să adopte un copil

La sfârșitul anului 2021, 138 de persoane sau familii domiciliate pe raza Sectorului 6 dețineau atestatul care le conferă dreptul de a adopta un copil, cu 73 mai mulți față de 2020, când erau înregistrate doar 65 de cupluri.

În aceeași perioadă, 20 de copii aflați în sistemul de protecție au primit, prin intermediul instanțelor, măsura de încuviințare a adopției.

Potrivit Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 6, în prezent, 19 minori sunt declarați adoptabili și pot ajunge într-o familie, iar alți cinci sunt în curs de a li se definitiva situația.

Cei care doresc să înfieze unul sau mai mulți copii sunt asistați și încurajați atât prin legislația specifică, cât și prin setul de servicii pus la dispoziție în cadrul acestui proces. Doar că primul pas este să primească atestatul de părinte adoptator care se eliberează în baza unui proces de evaluare a situației medicale, sociale și economice.

La nivelul DGASPC Sector 6, un serviciu specializat oferă informații complete despre procedura de atestare, de încredințare și încuviințare a adopției, precum și programe de pregătire pentru viitorii părinți.

Persoanele care doresc să adopte un copil pot obține informații suplimentare aici.

De asemenea, informații pot fi solicitate Biroului Adopții și Post Adopții la numărul de telefon 021.317.63.11 sau la sediul din Aleea Istru Nr. 4, (zona Prelungirea Ghencea), Sector 6, Bucureşti.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001