Donații cu ocazia Zilei Internaționale a Solidarității Umane

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a hotărât, acum 16 ani, ca pe 20 decembrie să fie celebrată Ziua Internațională a Solidarității Umane.  O zi care să recunoască solidaritatea ca valoare universal împărtășită de statele membre, în efortul lor de a dezvolta politici sociale care să reducă fenomenul sărăciei. O zi în care, la nivel individual, fiecare în parte este încurajat să facă un bine unui seamăn aflat în dificultate.

E posibil ca o parte din oamenii frumoși care au donat o mulțime de cadouri la Magazinul Caritabil Social Xchange, să nu fi cunoscut semnificația formală a zilei de astăzi. Au știut însă altceva. Că toate acele daruri, odată ajunse la copii, fie că sunt din familii sărace din comunitate sau aflați în grija noastră cu o măsură de protecție, au să aducă multă bucurie.

Și pentru că bucuria este o stare contagioasă, nu puteam să nu continuăm povestea. Așa că din cămara magazinului caritabil am îndreptat către alte familii aflate în dificultate, produse alimentare de mare trebuință, mai cu seamă acum, în prag de sărbători.

Suntem convinși că alături de donatorii noștri, de dumneavoastră, împreună, ca o comunitate autentică, vom continua să facem din povestea frumoasă a unor zile festive, o realitate. Aceea în care, solidaritatea, cultivată zi după zi, aduce odată cu ea bucurie și bine comun.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001