Continuă acordarea ajutoarelor de încălzire în Sectorul 6

În perioada 20 octombrie-23 noiembrie, la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 6 au fost înregistrate 583 de cereri pentru acordarea ajutorului de încălzire, pentru iarna 2021-2022.

Dintre care:

  • 444 pentru energie termică;
  • 74 pentru gaze naturale;
  • 15 pentru combustibili solizi si lichizi;
  • 5 pentru energie electrică.

În acest an, a fost pus la dispoziția cetățenilor din Sectorul 6 un sistem online de transmitere a cererilor și documentelor necesare pentru acordarea ajutorului de încălzire, astfel încât să nu mai fie necesară deplasarea la sediile instituției.

547 de persoane au ales să folosească acest sistem digitalizat, care economisește timp și evită aglomerările. În același scop, a fost promovată comunicarea de la distanță cu cetățenii, fiind acordate peste 2.500 de consilieri telefonice sau prin intermediul emailului.

Procesul de depunere a cererilor de acordare a ajutorului de încălzire continuă în Sectorul 6, cetățenii fiind rugați să acceseze pagina Serviciului Ajutor Social de pe site-ul nostru, acolo unde vor găsi toate informațiile necesare cu privire la acest proces.

Cei care doresc să depună cererea și actele doveditoare la sediu sunt așteptați în locația din strada Floare Roșie, nr. 7A, în intervalul orar 9:00-13:00- luni, marți, joi și vineri, și miercuri între orele 14:00-18:00.

Pentru mai multe informații ne puteți contacta la numărul de telefon: 0376.203.744.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001