Cum pregătim copiii pentru colectivitate în pandemie?

În mai puțin de trei săptămâni, școlile și grădinițele își deschid porțile, iar anul acesta, provocarea este și mai mare. Deși acum avem posibilitatea de a ne vaccina, copiii cu vârste de până la 12 ani nu pot fi vaccinați împotriva SARS-CoV-2, iar părinții și bunicii trebuie să ia măsuri suplimentare pentru a diminua riscul de infectare al copiilor.

Modalitățile prin care putem avea grijă de copii sunt deja cunoscute: trebuie evitată pe cât posibil aglomerația de la deschiderea anului școlar, masca de protecție nu trebuie uitată, dar și spălatul și dezinfectarea mâinilor, rămân priorități.
Copiii trebuie sa aibă șansa de a învăța într-un mediu sigur, iar părinții au datoria de a face tot posibilul pentru a contribui la acest fapt.

Chiar dacă ne luptăm cu fricile care ne înconjoară, este vital să ne gândim la necesitatea ca cel mic să rămană activ fizic și să dezvolte relații sociale sănătoase. Socializarea la școală sau la grădiniță, menținând, bineînteles, distanța socială, este foarte importantă pentru o dezvoltare armonioasă a personalității.” - ne spune psihologul Marilena Popa, pe care o găsiți la Centrul de Sănătate ”Sfântul Nectarie”.

În majoritatea școlilor și a grădinițelor există la intrare triajul epidemiologic, unde un cadru medical examinează copiii, dar la reîntoarcerea din vacanță, înainte de a intra în colectivitate, cei mici trebuie să viziteze medicul pediatru pentru un control medical complet.

Este important să nu uitați de controlul medical periodic anual. Astfel, eventualele probleme de sănătate ale celui mic, pot fi depistate și început cât mai repede un plan de tratament. Mai mult, după vacanță, când cei mici au interacționat timp de trei luni cu diverse persoane din afara mediului lor cunoscut și au participat la diferite activități care-i pot predispune la contactarea unor boli contagioase, un control medical complet este necesar. Tratarea acestora la timp, previne răspândirea și meține colectivitatea sănătoasă.” - ne-a transmis Adriana Mateescu, medic primar pediatru la Centrul de Sănătate ”Sfântul Nectarie”.

Din ianuarie 2021 și până în prezent, peste 1000 de copii au trecut pragul cabinetului de pediatrie pentru consultații, ecografii și tratament. Vă așteptăm pentru un control de specialitate și eliberarea avizului epidemiologic, necesar intrării în colectivitate la Centrul de Sănătate “Sfântul Nectarie” din Bulevardul Uverturii Nr.81, sector 6.

Consultul este gratuit cu bilet de trimitere de la medicul de familie, astfel copilul poate beneficia de un control pediatric amănunțit și de un set de analize medicale gratuite, dacă este cazul, iar dumneavoastră de liniștea de a duce copilul sănătos la școală sau la grădiniță.

Pentru mai multe informații sau programări sunați la numărul de telefon 031.9593 / 0726.150.250 sau accesați www.nectarie6.ro.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001