În Sectorul 6, dăm startul campaniei de testare gratuită Babeș Papanicolau

Începând din data de 22 iunie 2021, Institutul Oncologic București, prin unitatea mobilă de testare, organizează campania de testare gratuită Babeș Papanicolau, dedicată tuturor femeilor cu vârsta cuprinsă între 25 - 64 ani. Campania, care se va desfășura pe o perioadă de două săptămâni,  este derulată în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 și  Centrul de Sănătate “Sfântul Nectarie” din Sctorul 6.

Acțiunea face parte din Programul Național de Depistare Precoce a Cancerului de Col, susținut de Ministerul Sănătății, și vizează depistarea leziunilor precursoare, incipiente sau chiar maligne ale colului uterin. Dintre toate tumorile maligne, cancerul de col uterin este cel care poate fi controlat și prevenit cu ajutorul testării periodice.

Astfel, în perioada 22 - 25 iunie 2021, femeile sunt așteptate cu un act de identitate pentru a realiza testul Babeș Papanicolau gratuit la Centrul de Sănătate “Sfântul Nectarie din Bulevardul Uverturii Nr. 81, Sector 6, cartierul Militari. Testarea va continua și în săptămâna 28 iunie 2021 - 2 iulie 2021, în cartierul Giulești - Sârbi, iar unitatea mobilă va fi parcată pe strada Răsadniței Nr. 59. Intervalul orar este 11.00 - 16.00, cu posibilitatea de prelungire dacă există paciente.

Testul este o investigație nedureroasă și importantă pentru sănătate. Totodată, este necesar ca pacientele să nu fi avut niciodată o boală oncologică ginecologică. Probele sunt lucrate la Institutul Oncologic București și interpretate de medicii Institutului, iar rezultatele se dau tipărite direct pacientei. În cazul descoperirii unei boli oncologice, pacienta poate fi tratată la Institutul Oncologic București.

În România, în fiecare an, se înregistrează peste 4000 de cazuri noi de cancer de col uterin. 7,5% din totalul cazurilor la nivel european provin din țara noastră. Rata mortalității la noi este cea mai ridicată din Europa și de patru ori mai mare decât media. Unul dintre motive este faptul că testarea nu este realizată anual, iar celulele canceroase sunt depistate prea târziu.

Realizarea regulată a controlului asigură depistarea precoce a celulelor anormale de la nivelul colului uterin, prevenind astfel formarea celulelor canceroase. Conform statisticilor puse la dispoziție de INSP, cancerul de col reprezintă a patra cauză de mortalitate prin cancer la femei, la nivel mondial.

Centrul de Sănătate “Sfântul Nectarie” este locul unde cetăţenii pot beneficia de consultații și tratamente medicale de calitate, decontate prin CASMB, iar persoanele cu venituri mici din comunitate, au parte de servicii medicale gratuite sau cu plată parțială. Ne găsiți în Bulevardul Uverturii nr.81, sector 6, vis-à-vis de Teatrul Masca. Pentru programări sau informații suplimentare sunați la 021.9970, 031.9593 și 0726.150.250 sau vizitați www.nectarie6.ro.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001