Sprijin și speranță pentru cazurile sociale aflate în izolare pe raza Sectorului 6

În ultima săptămână, peste 100 de persoane aflate în izolare au cerut ajutorul specialiștilor Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, pentru a reuși să depășească mai ușor perioada de izolare la domiciliu.

Printre ei, doamna Silvia, în vârstă de 69 de ani, care, împreună cu soțul și cu tatăl, s-au întors acasă, după o lună de spitalizare din cauza noului coronavirus. Nedeplasabili, singuri și fără posibilitatea de a-și cumpăra alimentele necesare, cei trei pensionari au apelat la echipele DGASPC Sector 6, cu speranța că vor primi sprijin.

Același scenariu s-a repetat și în cazul doamnei Elena, aflată acasă în izolare împreună cu cei trei copii, în timp ce soțul dânsei se afla în spital. Rămasă fără resurse financiare, a sunat echipele DGASPC Sector 6, care i-au adus acasă produsele de care avea nevoie pentru a asigura hrana familiei.

DGASPC Sector 6 oferă sprijin material persoanelor și familiilor aflate în izolare, cu domiciliul în sector, constând în produse alimentare și igienico-sanitare, celor care, în urma evaluării situației sociale, îndeplinesc următoarele criterii:

  • veniturile declarate telefonic și verificate la ANAF la nivelul gospodăriei (veniturile cumulate ale tuturor membrilor gospodăriei) nu sunt mai mari decât venitul minim garantat.
  • persoanele izolate sunt persoane vârstnice singure/cupluri de vârstnici, familii cu mulți copii, persoane cu dizabilități singure, nedeplasabile etc.
  • nu primesc ajutor de la alți membri ai familiei.

Pachetele se furnizează o singură dată la domiciliul persoanei/gospodăriei – pentru întreaga perioadă de 14 zile - și conțin:

  • kit-ul alimentar: conserve de fructe și legume, făină, orez, lactate, carne, ulei, paste etc.
  • kit-ul igienico-sanitar: săpun, șampon, detergent de rufe și de vase, paste și periuțe de dinți.

De la începutul pandemiei, peste 9.000 de persoane au fost monitorizate și sprijinite de specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, prin consiliere socială, psihologică sau pachete furnizate la domiciliu. De asistență în vederea asigurării hranei au beneficiat peste 1000 de familii.

Lupta cu boala, în cazul celor izolați singuri în casă, fără aparținători sau susținerea familiei, lasă urme grele în sufletele lor. În aceste condiții, grija și sprijinul echipelor DGASPC Sector 6 poate face diferența pentru mulți dintre ei.

Pentru detalii și informații suplimentare, cetățenii Sectorului 6 au la dispoziție numărul de telefon: 021.9970, program de luni până duminică: 08:00 – 20:00.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001