PIED și ”Solidar Social” – împreună de Ziua Copilăriei

De 1 Iunie, proiectul Solidar Social, inițiat de chef Adi Hădean și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 a îmbrăcat hainele copilăriei, poposind cu daruri în curțile celor 42 de copii din comunitatea Giulești-Sârbi care au nevoie de ajutor.

Plini de energie și echipați corespunzător, toți voluntarii proiectului care au gătit, au ambalat și au livrat hrană în cartierul Giulești-Sârbi pe perioada pandemiei, au strecurat astăzi în pachetele cu mâncare și dulciurile oferite cu generozitate de Cofetăria Leonidas.

Începând cu luna aprilie, în cadrul proiectului Solidar Social a fost livrată hrană caldă pentru beneficiarii Programului PIED, derulat de DGASPC Sector 6 în sprijinul acestei comunități care se confruntă cu numeroase cazuri de familii cu venituri modeste, o rată crescută a infracționalității și abandonului școlar.

Un număr de 170 ce porții de mâncare au ajuns astfel, zi de zi, la copiii mai mici sau mai mari din cartierul Sectorului 6, contribuind la eforturile autorităților locale de a combate inegalitățile sociale și educative cu care se confruntă comunitatea din Giulești-Sârbi.

Toți specialiștii implicați în programul PIED, aflat în etapa de sustenabilitate cu fonduri de la bugetul local al Sectorului 6, au participat la eforturile prin care ”Solidar Social” a susținut cu hrană, pe toată perioada pandemiei, atât cadrele medicale din spitalele bucureștene cât și numeroase persoane defavorizate cu domiciliul în Sectorul 6.

Întâmplător sau nu, de Ziua Copilăriei, proiectul Solidar Social a atins impresionanta ”bornă” de 50.000 de porții livrate zi de zi către cei care, într-un fel sau altul, s-au confruntat cu probleme și dificultăți majore în această perioadă și care au primit, alături de sprijinul atât de necesar, și convingerea că nu au fost uitați de semenii lor.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001