În Sectorul 6, terapia asistată de animale, destinată seniorilor, continuă online

De la începutul stării de urgență, angajații Centrului pentru Persoane Vârstnice “Floare Roșie” au fost asaltați de seniori cu întrebarea: „Noi când ne revedem prietenii patrupezi?” După 8 ani în care, în fiecare zi de miercuri, au primit vizita cățeilor terapeuți de la Animal Society, imposibilitatea de a-i mai vedea în această perioadă a fost resimță acut.

Ultima întâlnire a avut loc pe 8 martie, atunci când vârstnicii s-au bucurat de o adevărată sărbătoare, cu flori și prăjituri în formă de lăbuțe. Astăzi, însă, s-a terminat așteptarea și, cu ajutorul tehnologiei, seniorii din cadrul centrului au reușit să îl revadă pe Toto, prietenul lor plin de energie, care de această dată a stat cuminte pe canapea și a schimbat zâmbete cu fiecare vârstnic în parte.

Chiar dacă au lipsit mângâierile, revederea a fost dulce, iar bătrânii abia așteaptă miercurea viitoare, atunci când echipa Animal Society le-a promis o videoconferință terapeutică, la care vor participa toți prietenii lor patrupezi.

La Centrul pentru Persoane Vârstnice „Floare Roșie”, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, sute de bătrâni au beneficiat de activități de terapie asistată de animale. Scopul proiectului este de a îmbunătăți calitatea vieții bătrânilor internați în centru, care, până acum, au primit săptămânal vizita cățeilor maidanezi, salvați și antrenați de Animal Society, pentru programul de terapie asistată de animale.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001