Solidar Social - singura masă caldă a zilei pentru 400 de persoane din Sectorul 6

Printre oale, cratițe și alte instrumente ale artei culinare, cu măști și costume de protecție, o mână de bucătari inimoși își dau zilnic întâlnire pentru a găti în numele solidarității și al dragostei față de cei din jur.

Sub deviza ”Solidar Social”, proiectul susținut de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, alături de Chef Adrian Hădean, răspunde prin fapte la provocările multiple ale epidemiei de Coronavirus care afectează întreaga societate.

Astfel, cei care luptă în prima linie împotriva răspândirii virusului CoVid-19, precum medici sau asistenți,  dar și cei care au nevoie imperioasă de sprijin, ca de exemplu persoane în vârstă sau aflate în regim de autoizolare în Sectorul 6, primesc, alături de o masă caldă zilnic, și un semn binevenit de apreciere și încurajare.

În spatele celor care gătesc în mod benevol pentru alții se adună, sub aceeași deviză, firme care donează produse alimentare, oameni care se oferă voluntari pentru a asigura transportul, numeroși sponsori.

Așa au fost gătite și distribuite până acum cele 7380 de porții de mâncare caldă care au ajuns, în fiecare zi, acolo unde este mai multă nevoie de ele.

O poveste simplă care, odată cu apropierea Sărbătorilor Pascale, va aduce multora o rază de lumină și, cu siguranță, îi va face mai buni și mai frumoși pe cei care oferă și cei care primesc, deopotrivă.

”Proiectul Solidar social este o acțiune umanitară inițiată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 și Asociația Adi Hădean, susținută din donații ale companiilor și persoanelor fizice. Suntem asistenți sociali, bucătari care fac voluntariat, livratori dedicați. Suntem o cantină umanitară.” – se arată pe pagina web a proiectului, www.activsocial.ro pe care vă invităm să o accesați.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001