Spectacol dedicat poetului Mihai Eminescu

Cu prilejul împlinirii a 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, beneficiarii Clubului Seniorilor ce poartă numele marelui poet au pregatit pentru mâine, 15 ianuarie 2020, un moment artistic dedicat vieții și creației literare a acestuia.

Spectacolul intitulat “Mai am un singur dor” va cuprinde mai multe momente artistice, la care vor lua parte 80 de seniori. Sub îndrumarea doamnei Silvia Alexandru, seniorii beneficiari ai Clubului “Mihai Eminescu” au pregătit o introducere despre viața marelui poet, poezii, precum și câteva cântece pe versurile acestuia, printre care “Pe lângă plopii fără soț”, “De ce nu vii?” și “Mai am un singur dor”.

Acțiunea va avea loc miercuri, 15 ianuarie 2020, începând cu ora 10:00, la sediul Clubului Seniorilor, din Calea Plevnei nr. 234. Evenimentul este unul de tradiție în comunitatea Sectorului 6, reunind an de an persoanele de vârsta a III-a, iubitoare de cultură, într-un cadru nonformal, care stimulează integrarea socială și schimbul de idei.

Aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, Cluburile Seniorilor au menirea de a stimula coeziunea în rândul comunității prin integrarea socială a persoanelor vârstnice.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001