Sărbătoare în comunitatea Sectorului 6

Zi de mare sărbătoare la centrele aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6. Nenumărate activități, ce marchează Ziua Națională a României și Ziua Sfântului Andrei, au implicat zeci de beneficiari, dornici să își exprime bucuria sărbătorilor prin intermediul artei.

La Centrul de Zi “Sfântul Andrei”, prichindeii au creat o scenetă dedicată Zilei Naționale, au spus poezii și au desenat tablouri folosind, în special, culorile tricolorului.

La Centrul de Zi “Neghiniță”, cei mai mici prichindei, dintre cei aproximativ 1000 de copii înscriși la cele trei creșe de zi pentru cei cu vârste preșcolare din Sectorul 6, au pregătit alte momente artistice, precum dansuri populare și cântece, pe care le-au interpretat sub ochii mândri ai părinților și educatorilor.

Agitație mare a fost și la Cluburile de Seniori din comunitate, acolo unde peste 80 de seniori au pregătit un spectacol-eveniment dedicat Zilei Naționale a României. Corul Seniorilor, coordonat de Allen Alexandru, a oferit un frumos program muzical, iar evenimentele s-au încheiat cu intonarea Imnului României.

Beneficiarii serviciilor deschise comunității, fie mici sau mari, celebrează anual ziua națională a României.  

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001