Copii defavorizaţi din Sectorul 6 deprind tainele informaticii

În urma parteneriatului încheiat între Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 şi Asociaţia Mondială pentru Orfani (AMOR), copii defavorizaţi din comunitate au şansa de a-şi aprofunda cunoştinţele de programare pe calculator.

Copiii au fost selecţionaţi dintr-un număr de 20 de participanţi la cursurile de iniţiere în tainele informaticii, susţinute de Asociaţie, începând cu jumătatea lunii iunie.

Cursurile au avut ca scop familiarizarea celor 20 de copii cu utilizarea calculatorului şi folosirea limbajelor de programare, prin intermediul jocurilor video specializate şi a platformelor online de învăţare.

Cei mai serioşi şi pasionaţi au fost selecţionaţi pentru a primi un laptop, dar şi şansa de a continua stagiul de pregătire online, la un nivel superior. Criteriile care au stat la baza alegerii au fost, aşa cum declară directorul Asociaţiei, Marc Vlad de Maio, motivaţia de a şti pentru ce doresc să înveţe, dorinţa de a adopta cultura învăţării continue, dar şi capacitatea de consolidare a cunoştinţelor.

În urma absolvirii cursurilor, copiii vor avea abilitatea de a elabora un proiect de studiu personal sau de a deveni, în viitor, ingineri software la o companie de profil.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001