Proiecte din Sectorul 6, devenite modele de bună practică, în atenția jurnaliștilor germani

Copii cu vârste între 6 și 10 ani, beneficiari ai Programului Integrat de Educaţie pentru Diversitate (PIED) s-au întâlnit zilele acestea cu jurnaliști ai publicațiilor de limbă germană, din dorința de a povesti despre provocările cu care se confruntă zilnic, pentru o educație cât mai bună.

Programul Integrat de Educaţie pentru Diversitate este un proiect al Primăriei Sectorului 6, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, dedicat elevilor defavorizați din cartierul Giulești-Sârbi.

Prin acest proiect, specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 oferă elevilor servicii complexe de tip afterschool: supraveghere și sprijin la efectuarea temelor, meditații prin metode educative nonformale, o masă caldă sau o gustare zilnic, consiliere psihologică și educațională.

Implicarea specialiștilor nu se oprește însă aici. Ei au grijă ca cei mici să se bucure și de activități extrașcolare, organizând vizite la muzee, excursii și plimbări prin parcuri, acțiuni care să îi ajute să își lărgească orizontul și să socializeze cu oameni din toate clasele sociale. Peste 150 de elevi au beneficiat până în prezent de acest proiect.

Jurnaliștii au dorit să discute cu cei mici, dar și cu responsabilii de proiect, pentru a afla necesitatea și impactul unui astfel de program, devenit un model de bună practică.

Cu această ocazie, ei s-au bucurat de o plimbare în aer liber, au vorbit în engleză și au aflat câteva trucuri tehnice despre fotografie direct de la un fotojurnalist.

În ultimii trei ani, copiii din Giulești și familiile acestora au beneficiat de consiliere, atât educațională cât și psihologică, dar și de alte măsuri prin care s-a redus considerabil abandonul școlar în cadrul comunității Giulești.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001