Campania “Sănătatea te priveşte!” continuă și în luna octombrie în Sectorul 6

În Sectorul 6, sute de cetățeni sunt informați în fiecare zi asupra riscurilor la care se expun dacă nu acordă importanță stării de sănătate.

Prin intermediul campaniei Sănătatea te priveşte!”, derulată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, se urmărește sensibilizarea comunității locale asupra importanței stării de sănătate şi a faptului că aceasta trebuie pusă pe primul loc în ordinea priorităților. Campania transmite recomandări privind necesitatea realizării controalelor medicale periodice, chiar dacă starea de sănătate este una aparent bună.

Acțiunea de informare se derulează în interiorul și proximitatea celor nouă Puncte de Informare și Asistență coordonate de Primăria Sectorului 6, amplasate în zone intens circulate, în apropierea piețelor și a intersecțiilor mari din cartierele sectorului. În aceste locaţii, echipe  formate din asistenții sociali ai Centrului de Sănătate Multifuncțional “Sfântul Nectarie” îi abordează pe cetăţeni, oferind îndrumare și suport tuturor persoanelor interesate de propria sănătate.

Totodată, Centrul de Sănătate Multifuncțional “Sfântul Nectarie” vine în întâmpinarea nevoilor de asistenţă medicală identificate la nivelul comunităţii, inclusiv în cazul persoanelor cu posibilități financiare reduse, care pot beneficia de aceste servicii în mod gratuit sau parțial subvenționat, în funcție de venituri.

Campania continuă și în luna octombrie, cu mesajul că prevenția este necesară pentru a evita tratamentul ulerior al unei maladii, mai dificil şi mai costisitor.

Deschis în luna decembrie 2017, cu sprijinul Primăriei Sector 6, Centrul de Sănătate Multifuncțional “Sfântul Nectarie”, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6,  pune la dispoziţia cetăţenilor o gamă largă de servicii medicale de specialitate.

Pentru programări sau informații suplimentare puteți suna la 031.9593, de luni până vineri, între orele 08.00-20.00 sau puteți accesa www.nectarie6.ro.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001