Actele caritabile ajung din Sectorul 6 în județul Dâmbovița

Magazinele caritabile SocialXChange ajută nu doar categoriile vulnerabile din comunitatea Sectorului 6, ci și pe cele aflate în alte județe din țară.  Peste 70 de saci cu haine de vară și de toamnă, primite în urma donațiilor în cadrul magazinelor, vor ajunge astăzi în comuna Moroieni, din județul Dâmbovița. Pe lângă haine, oamenii de acolo primesc și încălțăminte, cărți, jucării, jocuri, ghiozdane, pătuțuri și pături.

Și pentru că gesturile frumoase nu rămân fără răsplată în Sectorul 6, persoanele care prestează muncă în folosul comunității au fost recompensate cu mere, producție locală din comuna dâmbovițeană în care vor ajunge produsele donate.

Magazinele caritabile SocialXChange, aflate pe Calea Crângași nr. 3 și pe Aleea Lunca Cernei 6A, dau startul toamnei cu noi donații, menite să ajute persoanele defavorizate. În ultima perioadă s-au primit mai multe jucării, două dormitoare, o bibliotecă, o bicicletă medicinală, cărucioare, aparate foto, o tabletă și produse periferice PC. Cererea cea mai mare este însă pentru produsele alimentare și igienico-sanitare, de care beneficiarii au nevoie în fiecare zi.

Magazinele caritabile SocialXChange sunt un proiect al Primăriei Sectorului 6, desfășurat prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, prin care beneficiarii de ajutor social primesc donații din partea cetățenilor, firmelor sau instituțiilor, după ce prestează muncă în folosul comunității. Programul își propune să stimuleze spiritul de solidaritate și coeziunea socială, dar și responsabilitatea față de propria viață a persoanelor dependente de ajutoarele sociale.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001