Pasiune, educație și sport: rețeta de succes din Cartierul Giulești

Începutul lunii iulie 2018 a adus confirmarea faptului că parteneriatul public - privat în zona serviciilor sociale poate constitui o poveste de succes.

Începând cu anul 2015, peste 250 de elevi defavorizați din clasele primare și gimnaziale ale Școlilor nr. 153 și 161 din Cartierul Giulești-Sârbi sunt parte a “Programului Integrat de Educație pentru Diversitate”, un proiect al Primăriei Sectorului 6, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, derulat inițial prin intermediul unor fonduri nerambursabile puse la dispoziție de Mecanismul Financiar al Spațiului European. Copiii au parte de supraveghere și sprijin la efectuarea temelor, meditații prin metode educative nonformale, o masă caldă sau o gustare zilnic, consiliere psihologică, dar și de activități extrașcolare precum cursuri de fotografie, ieșiri în parcuri sau muzee, excursii în afara Bucureștiului. Toate au scopul de a deschide noi orizonturi pentru acești copii amenințați de izolare socială.

Începând cu anul 2013, Asociația FDP - Protagoniști în educație, în parteneriat cu Fundația Real Madrid, a dezvoltat proiectul intitulat Școala Socială Sportivă, prin care zeci de copii proveniți din familii greu încercate sunt încurajați să nu abandoneze cursurile, fiind incluși într-un program de antrenamente săptămânal, desfășurat după metodologia marelui club spaniol.

Din 2017, cele două proiecte s-au intersectat. Beneficiarii direcți sunt 20 de copii din cadrul Școlii gimnaziale nr. 153 din Sectorul 6. Ca o încununare a primului an al colaborării dintre instituția noastră și asociația  parteneră, doi dintre acești copii au fost incluși în lotul echipei României care a participat la Copa Alma 2018 care s-a desfășurat în perioada 03 - 06 iulie 2018 în orașul Vila Real de Santo António din Portugalia. Competiția a avut la start 10 școli sociale sportive: 4 echipe din Portugalia, 2 echipe din Maroc și câte una din Spania, Ungaria, Rusia și România. În urma rezultatelor de pe terenul de joc și a punctajului acordat de adversari și de către reprezentanții Fundației Real Madrid, echipa română a câștigat Cupa Stimei de sine. La ceremonia de închidere și de decernare a premiilor au participat Ricardo Gallego, ambasador al Fundației Real Madrid și Julio González Ronco, director general al Fundației. Pe lângă meciuri, copiii au avut parte de un program intens de activități recreative, având ocazia să lege numeroase prietenii în cadrul jocurilor organizate pe plaja Oceanului Atlantic.

Ecoul pozitiv al comunității, dar mai ales cifrele care au demonstrat o reducere a abandonului școlar, au convins autoritățile locale de utilitatea programului PIED. Începând din anul 2017, pe o perioadă de încă cinci ani, a fost decisă continuarea proiectului, cu finanțare exclusivă de la bugetul local al Sectorului 6.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001