Primăria Sectorului 6 te ajută să îți găsești o meserie

Sprijin pentru victimele violenţei în familie şi pentru persoanele cu dizabilităţi

Când te confrunţi cu o situaţie socială sau medicală deosebită, şansele de găsire a unui loc de muncă scad simţitor.

Îți place calculatorul? Acum ai ocazia să înveți o meserie care să te ajute să faci ce iți place.

Tot ce trebuie să faci este să aplici pentru cursurile gratuite de calificare profesionlă.

Cine poate să aplice ? Persoanele cu dizabilităţi sau victime ale violenţei în familie, domiciliate în regiunea Bucureşti-Ilfov.

Cine le organizează și ce poți învăța?

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 organizează cursuri gratuite de calificare profesională în meseria de operator introducere, validare şi prelucrare date.

Cursurile încep în luna septembrie a acestui an, fiind susţinute de persoane cu pregătire didactică şi experienţă în domeniu.

La absolvire, participanţii vor primi diplome de calificare profesională recunoscute  de Ministerul  Muncii şi Justiţiei Sociale şi de Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Autoritatea Naţională pentru Calificări.

Specialiştii noştri sunt pregătiţi să preia fiecare cerere, să analizeze situaţia concretă a fiecărui cursant şi să ofere consiliere şi orientare pe piaţa muncii, evaluare psihologică şi motivaţională, sprijin emoţional.

Pe durata participării la curs, persoanele înscrise vor beneficia de decontarea costurilor pentru transport, în valoare de 50 de lei lunar. O sumă de 400 de lei va însoţi acordarea diplomei de calificare, cu rol de sprijin până la găsirea unui loc de muncă.

Persoanele interesate să participe la cursurile gratuite de calificare profesională sunt rugate să apeleze numerele de telefon 021/410.30.20, int. 321 – d-na Nicoleta Szasz sau 0761.144.836 – d-na Corina Siteavu.

Te aşteptăm să participi la acest program care îţi oferă o profesie de viitor şi siguranţa unui loc de muncă!

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001