Noi cursuri gratuite pentru copiii din Sectorul 6

Copilul tău este curios să afle cât mai multe lucruri noi într-un timp foarte scurt? Are o mulţime de întrebări surprinzătoare, care uneori te pun în dificultate? Noi avem soluţia la dorinţa celui mic de a şti! Nu rata ocazia de a-l înscrie la un curs care poate răspunde pe deplin la toate nedumeririle lui, copiii isteţi din Sectorul 6 au de acum la dispoziţie cursuri noi, adaptate pasiunilor lor.

Peste 1.400 de locuri îi aşteaptă pe micuţii cu domiciliul pe raza Sectorului 6, iar, ca noutate, în acest an, cei mici de ocazia să participe şi la programe de dezvoltare personală, cursuri de matematică distractivă, învăţare eficientă, animaţie sau alimentaţie sănătoasă.

La două săptămâni de la debutul înscrierilor pentru cursurile gratuite de la Centrul de Recreere şi Dezvoltare Personală ,,Conacul Golescu Grant'', peste 500 de copii s-au înscris deja, optând pentru cursul care li se potriveşte cel mai bine.

Prin intermediul acestor cursuri, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 vine în sprijinul copiilor, ajutându-i să se cunoască mai bine, să progreseze şi să se adapteze mediului în care trăiesc.

Cursurile gratuite vor debuta în luna octombrie 2017 şi vor avea loc până în septembrie 2018. Cererile se primesc de luni până vineri, între orele 10.00-18.00, până în data de 31 august 2017, la secretariatul Centrului din Aleea Ţibleş nr. 64. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0376.20.33.09 sau ne puteţi scrie la e-mail:  palatulcopiilor6@dgaspc6.com.

Lista cursurilor gratuite:

  • Dans – pentru copii cu vârste cuprinse între 4-18 ani, 405 locuri;
  • Şah – pentru copii cu vârste cuprinse între 6-18 ani, 128 locuri;
  • Karate – pentru copii cu vârste cuprinse între 7-18 ani, 175 locuri;
  • Arte plastice - pentru copii cu vârste cuprinse între 6-18 ani, 168 locuri;
  • Canto - pentru copii cu vârste cuprinse între 6-18 ani, 40 locuri;
  • Franceză - pentru copii cu vârste cuprinse între 8-12 ani, 45 locuri;
  • Chitară - pentru copii cu vârste cuprinse între 8-18 ani, 40 locuri;
  • Engleză prin joc - pentru copii cu vârste cuprinse între 4-8 ani, 108 locuri;
  • Teatru - pentru copii cu vârste cuprinse între 8-18 ani, 70 locuri;
  • Informatică - pentru copii cu vârste cuprinse între 8-18 ani, 156 locuri;
  • Programe de dezvoltare personală pentru copii - pentru copii cu vârste cuprinse între 7-14 ani, 24 locuri 
  • Matematică distractivă - pentru copii cu vârste cuprinse între 11-14 ani, 40 locuri;
  • Învăţare eficientă - pentru copii cu vârste cuprinse între 7-10 ani, 24 locuri;
  • Animaţie - pentru copii cu vârste cuprinse între 14-18 ani, 20 locuri.
  • Fii inteligent! Mănâncă sănătos! - pentru copii cu vârste cuprinse între 7-14 ani, 50 locuri.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001