Viața asistentului social Florina Busuioc este o adevărată poveste: cu provocări și discriminări, cu greutăți care în final au ajutat-o să-și găsească menirea și cu happy ending, atins doar prin perseverență.
Cifra 16 este în luna martie simbolul profesionalismului și al lucrurilor făcute cu suflet. Și asta pentru că, pe lângă cei 16 ani de activitate împliniți de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, sărbătoriți prin portretele a 16 specialiști din cadrul instituției, în acest an, fix astăzi, pe 16 martie, asistența socială este sărbătorită la nivel mondial.
Vă informăm că, în urma creșterii salariului de bază minim brut în luna ianuarie, s-a mărit cuantumul indemnizaţiei lunare în cazul persoanelor cu handicap grav cu asistent personal care au optat pentru primirea acestei indemnizații, de la suma de 1.348 lei la suma de 1.372 lei. Diferența de 24 de lei va fi primită de toate persoanele îndreptățite, în luna martie 2021.
Corina Dragomir oferă consiliere, ajutor și încurajări familiilor care au copii cu dizabilități, reușind să vină mereu în întâmpinarea nevoilor lor și să dezvolte legături strânse cu aceste familii.
Pe parcursul acestor nopți cu temperaturi scăzute, mai multe persoane au fost transortate la adăposturi, acolo unde beneficiază de toate condițiile necesare
Activitatea de susținere la domiciliu a persoanelor din Sectorul 6 aflate în regim de izolare este un proces complex, care implică resurse umane și materiale considerabile și care a strâns, până azi, cifre impresionante: Au fost contactate 7500 persoane, au primit sprijin 1781 familii cu 3494 membri, s-au distribuit 1065 pachete cu alimente pentru adulți, 166 pachete cu alimente pentru copii, 7882 litri de apă și 516 seturi de igienă.
În urma creșterii incidenței cazurilor de îmbolnăvire cu Sars-Cov-2 pe întreg teritoriul țării noastre și în conformitate cu aspectele stabilite în Comitetul Local pentru Situații de Urgență, Direcția Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 își modifică programul de lucru, începând de luni, 15 martie 2021
Scopul screeningului: descoperirea unei boli aflate în stadii incipiente și tratarea ei adecvată înainte de a reprezenta o amenințare pentru individ și/sau comunitate. Screeningul este o metodă pentru a reduce povara bolii și vizează o populație (aparent) sănătoasă.
La Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități beneficiarii s-au bucurat astăzi de sunetul instrumentelor de percuție atât acasă, cât și la centru.
În urma sesizărilor cetățenilor sectorului 6, echipele de intervenție ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului au intervenit din nou pe Bd. Timișoara, vizavi de Radox, acolo unde au identificat 9 persoane aflate în locuințe improvizate.
DGASPC.Sector 6