Informare drepturi, obligații, prestații sociale şi facilităţi, adulți, respectiv copii cu handicap, pe grade de handicap

ADULŢI  GRADUL  GRAV:

Drepturi, obligații,prestații sociale şi facilităţi:

  • prestaţii sociale în sumă de _________lei
    In cazul încadrării “grav cu asistent personal”, indemnizația de însoțitor in sumă de 1.065 lei va fi acordată după transmiterea cererii de opțiune, potrivit prevederilor art. 42, al. 5 din Legea nr. 448/2006, la adresa de mail prestatiisociale@dgaspc6.com, la fax nr. 021.410.31.36, sau la ghișeele Serviciului Prestații Sociale și Facilități.
  • asistenţă medicală gratuită, inclusiv medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru-medicul de familie/medicul specialist;
  • dispozitive medicale gratuite în ambulatoriu, conform listei şi în condiţiile prevăzute în contractul-cadru - Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti;
  • facilități (se pot solicita la DGASPC sector 6 cu data de 1 a lunii următoare dobândirii certificatului de încadrare în grad de handicap):
    • card de parcare;
    • legitimaţie RATB-pensionarii circulă pe baza talonului de pensie;
    • cartelă de metrou;
    • gratuitatea transportului interurban (CFR, auto sau cu navele pentru transport fluvial) pentru ___călătorii dus-întors pe an calendaristic;
    • card european de dizabilitate
  • scutire de la plata tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale, pentru persoanele cu handicap, precum și pentru insoțitorii sau asistentii personali ai acestora, dupa caz;
  • suportarea dobânzii pentru creditul contractat pentru achiziţionarea unui singur autovehicul şi pentru adaptarea unei locuinţe, conform nevoilor individuale de acces, cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului, dar şi cu condiţia ca valoarea creditului să  nu depăşească 10.000 euro, iar restituirea să nu depăşească 10 ani; în situaţia achiziţionării de autovehicule adaptate special pentru transportul persoanelor cu handicap netrasferabile, dependente de scaunul cu rotile, valoarea creditului nu poate depăşi 20.000 euro, perioada de rambursare fiind de 15 ani;
  • la Direcția de Impozite și Taxe Locale - scutire de la plata impozitului/taxei pt. clădirea (şi terenul) de domiciliu, scutire de la plata impozitului pentru un singur mijloc de transport
  • la Administrația Finanțelor Publice - scutire de la plata impozitului pentru venituri din act.independente, salarii, pensii, act. Agricole-;
  • exceptare de la plata CASS pentru veniturile obținute in baza Legii 448/2006
  • persoanele cu handicap grav psihic și/sau mintal asistate in centrele rezidențiale publice pentru persoane adulte cu handicap și susținătorii legali ai acetora sunt scutite de plata contribuției lunare de întreținere;
  • studenții cu handicap beneficiază, la cerere, de  reducere cu 50% a taxelor pentru cazare și masă la cantinele și căminele studențești.

Obligaţii:

  • să aducă la cunoştinţa Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în termen de 48 ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare cu privire la gradul de handicap, domiciliu sau reşedinţă, stare materială şi alte situaţii de natură să modifice acordarea drepturilor.

ADULŢI GRADUL ACCENTUAT:

Drepturi, obligații, prestații sociale şi facilităţi:

  • prestaţii sociale în sumă de........ lei
  • asistenţă medicală gratuită, inclusiv medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru-medicul de familie/medicul specialist;
  • dispozitive medicale gratuite în ambulatoriu, conform listei şi în condiţiile prevăzute în contractul-cadru - Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti;
  • facilități (se pot solicita la DGASPC sector 6 cu data de 1 a lunii următoare dobândirii certificatului de încadrare în grad de handicap):
    • card de parcare;
    • legitimaţie RATB-pensionarii circulă pe baza talonului de pensie;
    • cartelă de metrou;
    • gratuitatea transportului interurban (CFR, auto sau cu navele pentru transport fluvial) pentru ___călătorii dus-întors pe an calendaristic;
    • card european de dizabilitate
  • scutire de la plata tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale;
  • suportarea dobânzii pentru creditul contractat pentru achiziţionarea unui singur autovehicul şi pentru adaptarea unei locuinţe, conform nevoilor individuale de acces, cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului, dar şi cu condiţia ca valoarea creditului să  nu depăşească 10.000 euro, iar restituirea să nu depăşească 10 ani; în situaţia achiziţionării de autovehicule adaptate special pentru transportul persoanelor cu handicap netrasferabile, dependente de scaunul cu rotile, valoarea creditului nu poate depăşi 20.000 euro, perioada de rambursare fiind de 15 ani;
  • la Direcția de Impozite și Taxe Locale - scutire de la plata impozitului/taxei pt. clădirea (şi terenul) de domiciliu;
  • la Administrația Finanțelor Publice - scutire de la plata impozitului pentru venituri din act.independente, salarii, pensii, act. agricole;
  • exceptare de la plata CASS pentru veniturile obținute in baza Legii 448/2006
  • studenții cu handicap beneficiază, la cerere, de  reducere cu 50% a taxelor pentru cazare și masă la cantinele și căminele studențești.

Obligaţii:

  • să aducă la cunoştinţa Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în termen de 48 ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare cu privire la gradul de handicap, domiciliu sau reşedinţă, stare materială şi alte situaţii de natură să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege.

ADULŢI GRADUL MEDIU:

Drepturi, obligații,prestații sociale şi facilităţi:

  • prestaţii sociale în sumă de ......lei
  • asistenţă medicală gratuită, inclusiv medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru-medicul de familie/medicul specialist;
  • dispozitive medicale gratuite în ambulatoriu, conform listei şi în condiţiile prevăzute în contractul-cadru - Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti ;
  • facilități (se pot solicita la DGASPC sector 6 cu data de 1 a lunii următoare dobândirii certificatului de încadrare în grad de handicap):
    • card de parcare;
    • scutire de la plata tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale;
    • card european de dizabilitate
    • studenții cu handicap beneficiază, la cerere, de  reducere cu 50% a taxelor pentru cazare și masă la cantinele și căminele studențești.

Obligaţii:

  • să aducă la cunoştinţa Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în termen de 48 ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare cu privire la gradul de handicap, domiciliu sau reşedinţă, stare materială şi alte situaţii de natură să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege.

COPIL GRADUL GRAV:

Drepturi, obligații, prestații sociale şi facilităţi:

  • prestaţii sociale în sumă de ____ lei
    In cazul încadrării “grav cu asistent personal”, indemnizația de însoțitor in sumă de 1.065 lei va fi acordată după transmiterea cererii de opțiune, potrivit prevederilor art. 42, al. 5 din Legea nr. 448/2006, la adresa de mail prestatiisociale@dgaspc6.com, la fax nr. 021.410.31.36, sau la ghișeele Serviciului Prestații Sociale și Facilități.
  • alocaţie de stat în sumă de 200 lei;
  • asistenţă medicală gratuită, inclusiv medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru-medicul de familie/medicul specialist;
  • dispozitive medicale gratuite în ambulatoriu, conform listei şi în condiţiile prevăzute în contractul-cadru - Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti ;
  • facilități (se pot solicita la DGASPC sector 6 cu data de 1 a lunii următoare dobândirii certificatului de încadrare în grad de handicap):
    • card de parcare;
    • legitimaţie RATB;
    • cartelă de metrou;
    • gratuitatea transportului interurban (CFR, auto sau cu navele pentru transport fluvial) pentru ___călătorii dus-întors pe an calendaristic;
    • card european de dizabilitate
    • scutire de la plata tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale (reprezentantul legal)
  • persoana/familia care are în îngrijire un copil cu handicap grav beneficiază de suportarea dobânzii pentru creditul contractat pentru achiziţionarea unui singur autovehicul şi pentru adaptarea unei locuinţe, conform nevoilor individuale de acces, cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului, dar şi cu condiţia ca valoarea creditului să  nu depăşească 10.000 euro, iar restituirea să nu depăşească 10 ani; în situaţia achiziţionării de autovehicule adaptate special pentru transportul persoanelor cu handicap netrasferabile, dependente de scaunul cu rotile, valoarea creditului nu poate depăşi 20.000 euro, perioada de rambursare fiind de 15 ani;
  • la Direcția de Impozite și Taxe Locale - persoana/familia care are în îngrijire un minor cu handicap grav sau un minor cu grad I de invaliditate beneficiază de scutire la plata impozitului/taxei pentru clădirea (și terenul) de domiciliu și a impozitului pentru un singur mijloc de transport
  • elevii cu handicap și/sau cu cerințe educative speciale beneficiază gratuit de masă și cazare in internatele școlare

Obligaţii - Reprezentant legal:

  • să aducă la cunoştinţa Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în termen de 48 ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare cu privire la gradul de handicap, domiciliu sau reşedinţă, stare materială şi alte situaţii de natură să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege.

COPIL GRADUL ACCENTUAT:

Drepturi, obligații, prestații sociale şi facilităţi:

  • prestaţii sociale în sumă de .......lei
  • alocaţie de stat în sumă de 200 lei;
  • asistenţă medicală gratuită, inclusiv medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru-medicul de familie/medicul specialist;
  • dispozitive medicale gratuite în ambulatoriu, conform listei şi în condiţiile prevăzute în contractul-cadru – CASMB;
  • facilități (se pot solicita la DGASPC sector 6 cu data de 1 a lunii următoare dobândirii certificatului de încadrare în grad de handicap):
    • card de parcare;
    • legitimaţie RATB;
    • cartelă de metrou;
    • gratuitatea transportului interurban (CFR, auto sau cu navele pentru transport fluvial) pentru ___călătorii dus-întors pe an calendaristic;
    • card european de dizabilitate
    • scutire de la plata tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale (reprezentantul legal)
  • persoana/familia care are în îngrijire un copil cu handicap accentuat beneficiază de suportarea dobânzii pentru creditul contractat pentru achiziţionarea unui singur autovehicul şi pentru adaptarea unei locuinţe, conform nevoilor individuale de acces, cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului, dar şi cu condiţia ca valoarea creditului să  nu depăşească 10.000 euro, iar restituirea să nu depăşească 10 ani; în situaţia achiziţionării de autovehicule adaptate special pentru transportul persoanelor cu handicap netrasferabile, dependente de scaunul cu rotile, valoarea creditului nu poate depăşi 20.000 euro, perioada de rambursare fiind de 15 ani;
  • la Direcția de Impozite și Taxe Locale - persoana/familia care are în îngrijire un minor cu handicap accentuat sau un minor cu grad I de invaliditate beneficiază de scutire la plata impozitului/taxei pentru clădirea (și terenul) de domiciliu și a impozitului pentru un singur mijloc de transport
  • elevii cu handicap și/sau cu cerințe educative speciale beneficiază gratuit de masă și cazare in internatele școlare

Obligaţii - Reprezentant legal:

  • să aducă la cunoştinţa Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în termen de 48 ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare cu privire la gradul de handicap, domiciliu sau reşedinţă, stare materială şi alte situaţii de natură să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege

COPIL GRADUL MEDIU:

Drepturi, obligații, prestații sociale şi facilităţi:

  • prestaţii sociale în sumă de.......lei
  • alocaţie de stat în sumă de 200 lei;
  • asistenţă medicală gratuită, inclusiv medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru-medicul de familie/medicul specialist;
  • dispozitive medicale gratuite în ambulatoriu, conform listei şi în condiţiile prevăzute în contractul-cadru - Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti ;
  • facilități (se pot solicita la DGASPC sector 6 cu data de 1 a lunii următoare dobândirii certificatului de încadrare în grad de handicap):
    • card de parcare;
    • scutire de la plata tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale (reprezentantul legal)
    • card european de dizabilitate
    • elevii cu handicap și/sau cu cerințe educative speciale beneficiază gratuit de masă și cazare in internatele școlare

Obligaţii - Reprezentant legal:

  • să aducă la cunoştinţa Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în termen de 48 ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare cu privire la gradul de handicap, domiciliu sau reşedinţă, stare materială şi alte situaţii de natură să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege.

Opțiuni pagină

Rețele sociale

 

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

Care sunt provocările Sectorului 6?

0800.824.453 – linie gratuită pentru consilere psihologică în sectorul 6

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2017 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

 

 

Realizare site web HASS Web Design